Antena 3 CNN Sport Fotbal intern CSU Craiova a învins Oţelul şi a obţinut prima victorie în Liga I. Petrolul, doar egal cu Pandurii

CSU Craiova a învins Oţelul şi a obţinut prima victorie în Liga I. Petrolul, doar egal cu Pandurii

CSU Craiova a învins Oţelul şi a obţinut prima victorie în Liga I. Petrolul, doar egal cu Pandurii
de M.T.    |    16 Sep 2014   •   09:17

CSU Craiova a obţinut prima victorie în Liga I, oltenii impunându-se cu 1-0 pe teren propriu în faţa celor de la Oţelul Galaţi, deşi au evoluat aproape o repriză în inferioritate numerică.

Gazdele au avut o primă ocazie de a înscrie în minutul 35, când Rocha a deviat cu capul puţin peste poartă din careul de 6 metri.

În debutul reprizei a doua, craiovenii au rămas în zece, după ce Kay a primit direct cartonaş roşu, pentru o intrare dură la Karlik.

În ciuda dezavantajului numeric, CSU a marcat golul victoriei în minutul 61, prin Madson, care a şutat fantastic de la 25 de metri, imparabil pentru Plopeanu, portarul gălăţenilor.

Oaspeţii au fost incapabili de replică şi au terminat de asemenea jocul cu un jucător eliminat, Ciftci primind cartonaşul roşu în minutul 90, după ce l-a lovit fără minge pe Brandan.

În urma acestui succes, CSU Craiova a părăsit ultimul loc în clasamentul Ligii I, poziţie preluată de Concordia Chiajna.

Într-o altă partidă disputată luni, Petrolul Ploieşti a terminat la egalitate cu Pandurii Tg. Jiu, în deplasare, scor 1-1, prahovenii rămânând astfel la 4 puncte în urma liderului Steaua.

Gorjenii au deschis scorul în minutul 3, când Mihai Roman a marcat din apropiere, după ce Cobrea a respins în faţă şutul lui Răduţ.

Egalarea a fost adusă de De Lucas, care l-a învins pe Stanca cu un şut de la marginea careului, cu două minute înainte de pauză.

×
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close