Antena 3 CNN Actualitate Locale Momentul accidentului mortal din Bistriţa-Năsăud a fost filmat. Vărul şoferului teribilist se întorsese în România de sărbători

Momentul accidentului mortal din Bistriţa-Năsăud a fost filmat. Vărul şoferului teribilist se întorsese în România de sărbători

Vasile Dale
1 minut de citit Publicat la 15:19 26 Dec 2025 Modificat la 15:20 26 Dec 2025
colaj 2 poze de la accidentul din Bistrita-Năsăud
Polițiștii au deschis un dosar pentru ucidere din culpă. Sursa colaj foto: captură video Antena 3 CNN

Momentul accidentului mortal din judeţul Bistriţa-Năsăud, care a avut loc în zorii zilei de vineri, a fost filmat de o cameră de supraveghere. În plus, s-a aflat cine sunt tinerii care şi-au pierdut viaţa în urma incidentului rutier. Este vorba despre şoferiţa din maşina lovită de un autoturism scăpat de sub control – Diana avea 20 de ani şi a murit pe loc. Cealaltă victimă este Andreeas, verişorul şoferului vinovat de producerea tragediei. Surse din cadrul anchetei au declarat pentru Antena 3 CNN că cei doi tineri se întorceau spre casă, după ce au petrecut într-un club. Andreeas revenise de curând în România ca să îşi petreacă sărbătorile alături de cei dragi. Atenţie, urmează imagini şi informaţii care vă pot afecta emoţional.

În imaginile surprinse de o cameră de supraveghere instalată în zona de pe DN 17, în localitatea Prundu Bârgăului, unde a avut loc accidentul mortal se vede un autoturism negru care goneşte pe şosea. Tânărul aflat la volan este pe contrasens şi, iniţial, reuşeşte să evite o primă maşină care circula regulamentar. 

Totuşi, din cauza vitezei, el pierde controlul volanului şi, nereuşind să se redreseze, se răsuceşte cu autoturismul pe şosea şi, ulterior, se izbeşte de o maşină pe o conducea Diana. În urma impactului devastator, tânărul teribilist este proiectat cu autoturismul într-un stâlp. Scenele înfiorătoare au avut loc azi-dimineaţă, în jurul orei 05:00.

Surse din cadrul anchetei au declarat pentru Antena 3 CNN că cei doi verişori se întorceau spre casă, după ce au petrecut într-un club.

În vârstă de 20 de ani, Diana nu a avut nicio şansă la viaţă. Ea a murit pe loc în urma accidentului. Şi Andreeas, verişorul şoferului teribilist, şi-a pierdut viaţa. Bărbatul avea 22 de ani şi, recent, el se întorsese în ţară ca să îşi petreacă sărbătorile de iarnă alături de familie. 

Şoferul de 20 de ani a fost tranportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa. Medicii l-au dus direct în sala de operaţii.

Polițiștii Serviciului Rutier Bistriţa-Năsăud continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor exacte în care s-a produs tragedia. Pe numele şoferului supravieţuitor a fost deschis un dosar pentru ucidere din culpă.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close