Antena 3 CNN Sport Off Sport Dennis Rodman, „prieten pe viaţă” cu liderul nord-coreean

Dennis Rodman, „prieten pe viaţă” cu liderul nord-coreean

Dennis Rodman, „prieten pe viaţă” cu liderul nord-coreean
de M.T.    |    01 Mar 2013   •   10:28

Dennis Rodman s-a declarat „prieten pe viaţă” cu liderul nord-coreean Kim Jong-Un, în timpul surprinzătoarei vizite a fostei vedete NBA în Coreea de Nord.

Rodman a ajuns la Phenian la începutul acestei săptămâni, alături de trei membri ai Harlem Globetrotters şi de o echipă a VICE media, urmând să filmeze un documentar care va fi difuzat de HBO în luna aprilie.

Fostul jucător de la Detroit Pistons, San Antonio Spurs, Chicago Bulls, Los Angeles Lakers şi Dallas Mavericks s-a întâlnit cu liderul nord-coreean în timpul unui meci demonstrativ de baschet între două echipe mixte, formate din baschetbalişti americani şi nord-coreeni.

Rodman şi Kim Jong-Un au discutat amical pe tot parcursul meciului, încheiat la egalitate, scor 110-110, informează AP, care citează agenţia chineză Xinhua.

La finalul partidei, Rodman a ţinut un scurt discurs în faţa celor câteva mii de spectatori prezenţi, spunându-i liderului nord-coreean că „aveţi în mine un prieten pe viaţă”.

După meciul demonstrativ, oficialii nord-coreeni şi delegaţia americană au participat la un dineu organizat la unul dintre palatele lui Kim.

O parte dintre americani nu a privit cu ochi buni vizita lui Rodman în Coreea de Nord, dar fostul baschetbalist, acum în vârstă de 51 de ani, nu este interesat de critici.

„Dennis m-a sunat şi mi-a spus că este o experienţă grozavă”, a declarat Darren Prince, agentul lui Rodman.

Kim Jong-Un este cunoscut ca un mare fan al baschetului din NBA, existând mai multe informaţii că în camera sa din Elveţia, acolo unde a studiat, pozele cu jucători de la Chicago Bulls sau Los Angeles Lakers erau ceva obişnuit.

Dennis Rodman este a doua personalitate americană care vizitează Coreea de Nord în 2013, după ce preşedintele Google, Eric Schmidt, a petrecut câteva zile în ţara comunistă în luna ianuarie.

×
Subiecte în articol: Kim Jong Un Coreea de Nord vizita
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close