Antena 3 CNN Sport Victorie uriașă pentru Ana-Maria Brânză la Doha

Victorie uriașă pentru Ana-Maria Brânză la Doha

Victorie uriașă pentru Ana-Maria Brânză la Doha
10 Dec 2017   •   22:39

Scrimera română Ana-Maria Popescu (ex-Brânză) a câştigat, duminică, Grand Prix-ul de spadă de la Doha (Qatar), după ce a învins-o în finală pe italianca Mara Navarria cu scorul de 10-6, potrivit site-ului Federaţiei Române de Scrimă.

Acest succes vine la un an şi două luni de la ultimul podium al sportivei de la CSA Steaua, când a cucerit medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, alături de echipa de spadă a României.

Ana-Maria Popescu a evoluat sâmbătă în calificări, pentru ca duminică sportiva pregătită de Dan Podeanu şi George Epurescu să treacă în primul tur de Beate Christmann (Germania), cu 12-7, în turul al doilea a învins-o pe rusoaica Tatiana Gudkova, cu 15-7, în optimi s-a impus cu 15-7 în faţa italiencei Rossella Fiamingo, în sferturi a trecut cu 13-10 de rusoaica Tatiana Andriuşina, în semifinale a câştigat cu 15-9 în faţa chinezoaicei Hou Guangjuan , iar în finală a învins-o pe Mara Navarria..

Tot la Doha, Amalia Tătăran (CS Dinamo) a ocupat locul 30, Greta Vereş (CSA Steaua) s-a clasat pe locul 51, iar Maria Udrea (CSA Steaua), pe locul 53.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Ana Maria Branza scrima
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close