Milionar care şi-a donat întreaga avere: Munceam ca un sclav pentru lucruri pe care nu mi le doream
Banii nu aduc fericirea. Aceasta pare să fie expresia preferată a unui milionar austriac al cărui gest a şocat o lume întreagă. Karl Rabeder a donat fiecare bănuţ din averea sa în valoarea de 3 milioane de lire sterline, pe motiv că banii îl făceau nefericit.
Austriacul urmează să vândă toate bunurile sale, care includ o vilă luxoasă din Alpi în valoare de 1,4 milioane de lire sterline, precum şi o fermă şi 17 hectare de teren în Franţa. Tot de vânzare este şi automobilul bărbatului de 47 de ani, un Audi în valoare de 44.000 de lire sterline, relatează The Telegraph.
Am realizat cât de oribilă este viaţa "de cinci stele"
"Nu vreau să-mi rămână nimic. Banii mă împiedică să fiu fericit", a declarat Rabeder. El intenţionează să doneze în scopuri caritabile întreaga sa avere. "O lungă perioadă de timp am crezut că bogăţia şi luxul te fac automat fericit. Provin dintr-o familie săracă în care regula de bază era să munceşti pentru a obţine bunuri materiale. Asta am şi făcut", a adăugat bărbatul.
"Munceam ca un sclav pentru lucruri pe care nu mi le doream şi care nu îmi trebuiau. Mi-am spus că trebuie să abandonez acest stil de viaţă şi să încep să trăiesc cu adevărat".
Austriacul a povestit ce l-a determinat să ia această hotărâre drastică. Totul s-a petrecut în timpul unei călătorii în Hawaii. "Am trăit un adevărat şoc când mi-am dat seama cât de oribil, lipsit de suflet şi de sentimente este stilul de viaţă de cinci stele. În cele trei săptămâni petrecute în Hawaii, am cheltuit o sumă impresionantă de bani şi nu am întânit nici o persoană adevărată- numai actori. Personalul era prietenos, iar turiştii jucau rolul unor persoane importante. Nimeni nu era real".
Averea de 3 milioane de lire sterline, donată unei organizaţii caritabile
Karl Rabeder a luat hotărârea să renunţe la vechiul lui stil de viaţă în mod subit. "Am realizat că dacă nu-mi schimb viaţa acum, nu o voi face niciodată".
Austriacul va dona întreaga sa avere unor organizaţii caritabile care acordă microcredite statelor sărace din America de Sud. El spune că "nu judecă pe nimeni" şi că şi-a "ascultat, pur şi simplu, sufletul".
Antena3.ro
- BBC-ul a vizitat leprozeria de la Tichileşti,...
- Un camion se rupe de la jumătate pe şosea
- Tachinări şi ironii la consultări
- Munca în exces duce la sindromul Burnout
- Anglia la Eurovision: Josh - That Sounds Good...
- Gigi Becali: Nu sunt nici pustnic, nici călug...
- Box la bustul gol cu celebra Silvana
- Adrian Mutu are apartament de sute de mii de ...
- Oana Zăvoranu a imitat-o pe mama ei la Acces ...
- In Gura Presei, "cea mai violenta emisiu...
Topul Ştirilor din categoria Externe
- O asistentă medicală i-a turnat lipici în ochi unui copil de 6 ani, din greşeală (FOTO) 1582 vizualizări
- SUA. Un băiat de 12 ani ar putea fi judecat în calitate de adult (VIDEO) 1172 vizualizări
- Nou cutremur în Chile: 6,7 pe scara Richter (VIDEO) 1107 vizualizări
- Revista presei.Franţa critică Berlinul pentru excedentul comercial. Iran interzice principalul partid de opoziţie. Egipt neagă zvonurile despre decesul preşedintelui Mubarak 784 vizualizări
- Un angajat al France Telecom a încercat să se sinucidă în faţa colegilor 663 vizualizări















Comentarii