Antena 3 CNN High Tech Samsung Blue Earth, primul touchscreen care se încarcă de la soare (FOTO)

Samsung Blue Earth, primul touchscreen care se încarcă de la soare (FOTO)

Samsung Blue Earth, primul touchscreen care se încarcă de la soare (FOTO)
Sursa foto: Samsung Blue Earth
16 Feb 2009   •   17:28

Samsung Mobile a prezentat la Barcelona, în cadrul Congresului Mondial GSM 2009, un nou telefon mobil inovativ cu touchscreen, care se poate încărca prin intermediul unor mini-panouri solare. Blue Earth reprezintă viziunea Samsung în privinţa protecţiei mediului înconjurător. Acesta este primul touchscreen care foloseşte energia solară, iar prin folosirea panourilor amplasate în partea din spate a mobilului, este generată suficientă energie pentru a efectua şi primi apeluri la fel ca orice alt telefon. Blue Earth poate fi încărcat şi în mod tradiţional, prin intermediul unui încărcător tradiţional.
Pentru 30 de minute de convorbiri, este necesară o oră de încărcare la lumină puternică, iar pentru o încărcare completă, sunt necesare între 10 şi 14 ore.

Samsung Blue Earth este construit din plastic reciclat denumit PCM, provenind de la sticlele din plastic, contribuind astfel la reducerea emisiilor de CO2, rezultat din procesul de producţie. De asemenea, telefonul nu conţine substanţe dăunătoare precum Beryllium ori Phthalate. Mobilul este ambalat în hârtie reciclată.

?Telefonul Blue Earth demonstrează angajamentul nostru mic, dar plin de însemnătate, pentru viitor şi pentru mediul înconjurător. Suntem hotărâţi să obţinem cel mai înalt status eco împreună cu clienţii şi partenerii noştri de afaceri, şi să furnizăm cel mai bune produse şi activităţi ecologice?, a declarat JK Shin, vice preşedinte şi şeful diviziei de comunicaţii mobile de la Samsung Electronics, citat de Let`s Go Digital.
Foto: Let`s Go Digital
Tot la Mobile World Congress, care are loc la Barcelona, High Tech Computer a prezentat HTC Touch Diamond2, succesorul smartpone-ului HTC Touch Diamond Windows Mobile, anunţă electricpig.co.uk. Telefonul are aceeaşi înfăţişare angulară, şi este unul dintre cele mai subţiri de pe piaţă, rivalizând cu Nokia E55.

HTC Touch Diamond2 are un ecran touchscreen VGA de 3,2 inch, cameră de 5 megapixeli, senzor de gravitaţie, o autonomie îmbunătăţită cu 50%, plus interfaţa TouchFLO 3D Windows Mobile, pe care o are şi precedentul Touch Diamond.
Foto: letsgodigital.org, electricpig.co.uk
Antena3.ro

×
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close