Antena 3 CNN Externe Republica Moldova: Liderii opoziţiei vor să îl îndepărteze pe Voronin din orice funcţie în stat

Republica Moldova: Liderii opoziţiei vor să îl îndepărteze pe Voronin din orice funcţie în stat

Republica Moldova: Liderii opoziţiei vor să îl îndepărteze pe Voronin din orice funcţie în stat
Sursa foto: Vladimir Voronin
10 Aug 2009   •   17:43

Noua configuraţie politică de la Chişinău exclude regimul autoritar al fostului preşedinte Vladimir Voronin, informează unimedia.

În ceea ce priveşte situaţia economică a Moldovei, viitorul premier al Republicii va fi un kamikaze, consideră fostul premier, Vasile Tarlev.

Declaraţia fostului prim-ministru a fost considerată de opoziţie ca o simpă declaraţie. Liderii de opoziţie spun că situaţia din Moldova nu se va rezolva doar cu vorbe.

Într-o emisiune televizată, liderii celor patru formaţiuni au recunoscut că în prezent Republica Moldova se află într-o situaţie social-economică precară. Datoriile interne ale statului au crescut foarte mult şi există pericolul ca în curând să nu mai poată fi achitate salariile şi pensiile.

Toate aceste probleme, spun ei, au fost moştenite de la fosta guvernare comunistă, care îşi încheie mandatul. Ei însă şi-au asumat responsabilitatea formării unui nou guvern care să scoată ţara din criză.

Mai mult, liderii celor patru partide au lăsat să se înţeleagă că nu vor susţine un candidat independent la preşedinţia ţării, aşa cum şi-ar dori comuniştii ci au sugerat că vor propune un candidat din rândurile lor la preşedinţie.

Până când va fi ales şeful statului, liderii PLDM, PL, PD şi AMN au anunţat cinci obiective prioritare ale viitoarei guvernări. Printre cele mai importante- integrarea europaeană. Astfel, noua coaliţie majoritară de la Chişinău este dispusă să anuleze regimul de vize pentru cetăţenii români, la una din primele şedinţe a noului Parlament, care ar putea avea loc la începutul lunii septembrie.

Opoziţia a mai adăugat că hotărârea de guvern care a impus regimul de vize este ilegală, iar legislativul dispune de posibilitatea de a restabili dispoziţiile legale pentru ridicarea vizelor.

Antena 3




×
Subiecte în articol: Vladimir Voronin opozitie
Parteneri
Medicul Adrian Marinescu, detalii de ultimă oră despre Florin Piersic
x close