Antena 3 CNN Politică Cartel politic al partidelor de buzunar: PRM va semna protocol de colaborare cu PNG şi PPPS

Cartel politic al partidelor de buzunar: PRM va semna protocol de colaborare cu PNG şi PPPS

Cartel politic al partidelor de buzunar: PRM va semna protocol de colaborare cu PNG şi PPPS
Sursa foto: CV Tudor, Gigi Becali
27 Mai 2009   •   12:10

PNG va semna un protocol de susţinere al PRM la europarlamentare, susţin surse din cadrul celor două formaţiuni. La această mică coaliţie a partidelor de buzunar se va alătura la nivel naţional o altă mică formaţiune politică, Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale (PPPS) care are la rândul său un reprezentant pe locul trei de pe lista PRM, în persoana lui Claudiu Tănăsescu. Conform surselor citate, încheierea unei astfel de înţelegeri ar putea reprezenta un prim pas spre fuziunea PRM - PNG-CD. Trimiterea lui CV Tudor şi a lui Gigi Becali în Parlamentatul European ar reprezenta însă condiţia obligatorie pentru ca această fuziune să fie perfectată pe viiitor.

Cu ceva vreme în urmă, liderul PNG-CD, Gigi Becali nu a exclus fuziunea pe viitor cu formaţiunea lui CV Tudor ca o soluţie pentru revitalizarea PRM în scopul accederii în Parlamentul Romîniei la următoarele alegeri.

Pâna atunci cei doi lideri au decis să iniţieze demersurile pentru semnarea unui protocol electoral de colaborare la alegerile pentru legislativul european. Conform unor surse din cadrul PRM, Gigi Becali şi CV Tudor ar putea anunţa astăzi perfectarea acestei înţelegeri.

PPPS se alătură micul cartel PRM-PNGCD
Deja în teritoriu, mai multe filiale ale celor două partide au semnat un astfel de protocol de susţinere a listei de candidati ai PRM la alegerile europarlamentare. Este cazul organizaţiilor de Arad, Gorj, Mureş, Dâmboviţa şi Vaslui.

La nivelul ultimului judeţ, liderul filialei, Corneliu Bichineţ a perfectat o colaborare electorală trilaterală. PRM, PNG-CD şi Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale (PPPS) au încheiat o înţelegere locală privind susţinerea listei de candidaţi a PRM în campania electorală.

PPPS susţine lista PRM întrucat pe locul al treilea se află şi reprezentantul său, Claudiu Tănăsescu. Cele trei partide par a fi bătut palma şi la nivelul judeţelor Dâmboviţa şi Mureş, fiind de dorit extinderea acestei colaborări la nivel naţional, susţin sursele citate.

PNG-CD, între nevoia lui Becali şi nevoile PDL

În PNG-CD, taberele sunt împărţite cînd vine vorba de fuziunea cu PRM. La nivelul Capitalei, unii penegişti se opun fuziunii cu PRM deoarece au fost numiţi în funcţii de conducere în administraţia bucureşteană cu sprijinul PDL. Vicepreşedintele PNG, Robert Ionescu a fost ales viceprimar al Capitalei cu sprijinul PD-L, iar Mihai Becheanu, soţul vicepreşedintelui PNG Mariana Becheanu, este consilier general din partea PD-L şi proaspăt director general numit al RADET.

În teritoriu, filialele partidului lui Becali par a susţine ideea fuziunii celor două formaţiuni politice după alegerile europarlamentare ca o soluţie de supravieţuire poilitică mai bună decât apropierea de PDL.

?Probabil după alegeri se va stabili fuziunea. Niciuna dintre cele două formaţiuni politice nu poate să reziste singură aşa că vor fuziona cu siguranţă?, susţine liderul PNG-CD, Helmuth Duckadam.

Marius Vulpe, Antena3.ro

×
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close