Antena 3 CNN Actualitate România, pe locul al doilea în UE în privinţa consumului de alcool

România, pe locul al doilea în UE în privinţa consumului de alcool

România, pe locul al doilea în UE în privinţa consumului de alcool
Sursa foto: alcool
22 Apr 2010   •   14:01

România este pe locul doi în Uniunea Europeană în privinţa consumului de alcool. Potrivit unui sondaj recent, ţara noastră se situează imediat după Irlanda şi înaintea Germaniei şi Austriei.

Potrivit noului sondaj, consumul de alcool din Uniunea Europeană se situează la un nivel similar cu cel de acum patru ani. Trei din patru participanţi la sondaj au declarat că beau alcool de cel puţin trei ori pe săptămână.

În document se mai arată că persoanele cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani sunt cele care consumă cel mai mult băuturi alcoolice. În medie, 29 % din cei care trăiesc în ţările Uniunii Europene consumă alcool în exces.

Eurobarometrul privind consumul de alcool în UE (pdf)



Cei care au realizat studiul clasifică drept ?abuziv" consumul a mai mult de cinci pahare consecutiv de băuturi alcoolice.

Sondajul, la care au participat 27.000 de europeni, a fost realizat în luna octombrie 2009.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: alcool sondaj
Parteneri
Mărturia exclusivă a celui care l-a dus pe Prințul Paul în Malta
x close