Antena 3 CNN Actualitate 27 de familii din Cluj au primit în dar câte cinci capre de la o fundaţie

27 de familii din Cluj au primit în dar câte cinci capre de la o fundaţie

27 de familii din Cluj au primit în dar câte cinci capre de la o fundaţie
de S.T.    |    26 Sep 2012   •   19:54

Aproape 30 de familii dintr-o comună clujeană au primit în dar câte cinci cornute de la o fundaţie. Bărbaţii au alergat până să pună mâna pe capre. Asta, pentru că, toate cele 135 de cornute erau în acelaşi ţarc.

Aventura a început după ce fiecare familie a plecat să-şi caute caprele. Şi nu a fost deloc uşor printre 135 de cornute.

Familiile au fost selectate de reprezentanţii unei fundaţii, iar criteriul a fost simplu. Întâietate au avut oamenii muncitori, care au condiţii pentru animale şi care au nevoie de lapte ca să-şi crească copiii. 

Cele 27 de familii au primit, pe lângă animale, şi furaje pentru două luni.



×
Subiecte în articol: capre Cluj fundatie
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close