Antena 3 CNN Actualitate Se împlinesc 34 de ani de la dezastrul de la Cernobîl, cea mai mare catastrofă nucleară din istorie

Se împlinesc 34 de ani de la dezastrul de la Cernobîl, cea mai mare catastrofă nucleară din istorie

<1 minut de citit Publicat la 09:52 26 Apr 2020 Modificat la 09:52 26 Apr 2020
o_1e6qjuve6ojh3plhf944ojpb.jpg
Sursa foto: Arhiva TVR

Pe 26 aprilie 1986, la ora 01.23, reactorul 4 al centralei a explodat și a urmat o contaminare radioactivă de proporții.

 Acest dezastru este considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Un nor de precipitații radioactive s-a îndreptat spre părțile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei și părțile estice ale Americii de Nord.

Suprafețe mari din Ucraina, Belarus și Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de persoane. Circa 60% din precipitațiile radioactive cad în Belarus, conform datelor post-sovietice oficiale, notează Wikipedia.

Raportul Forului Cernobîl din anul 2005, condus de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS), a atribuit 56 de decese directe (47 de lucrători și 9 copii cu cancer tiroidian) și a estimat că mai mult de 9.000 de persoane dintre cele aproximativ 6,6 de milioane foarte expuse pot muri din cauza unei forme de cancer.

Raportul a citat 4.000 de cazuri de cancer tiroidian între copiii diagnosticați în 2002.

Ştiri video recomandate
×
Etichete: Cernobîl

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close