Antena 3 CNN Actualitate Accident grav în Vaslui. Un tânăr motociclist a murit

Accident grav în Vaslui. Un tânăr motociclist a murit

Accident grav în Vaslui. Un tânăr motociclist a murit
30 Aug 2017   •   08:03

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna vasluiană Muntenii de Sus, care conducea o motocicletă cu viteză excesivă, a decedat, în noaptea de marţi spre miercuri, în urma unui accident de circulaţie, după ce a fost lovit de o maşină. 

Potrivit poliţiştilor, din accident a rezultat şi rănirea gravă a altui tânăr de 21 de ani, care era, de asemenea, pe motocicletă. 

"Evenimentul a avut loc chiar în faţa Spitalului de Urgenţă Vaslui. Un autoturism nu a acordat prioritate şi a intrat în coliziune cu o motocicletă care circula cu viteză foarte mare. În urma impactului violent, conducătorul motocicletei a decedat pe loc, iar un alt pasager din motocicletă a fost rănit grav. Conducătorul auto al maşinii nu a fost rănit. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă", a declarat miercuri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui. 

Conducătorul auto mergea cu mâncare la soţia sa, care este de profesie medic şi care era de gardă la Spitalul Judeţean de Urgenţă. 

Conform martorilor, cei doi tineri de pe motocicletă circulau cu viteză de aproximativ 150 km/h. Impactul a fost atât de puternic, încât tinerii au fost aruncaţi în aer câţiva metri. 

Cadrele medicale de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vaslui nu au aşteptat ca victimele să fie transportate cu ambulanţa la spital, ci au ieşit în faţa unităţii sanitare pentru acordarea de îngrijiri. 

"Când am auzit bubuitura puternică, am luat ce am putut mai repede şi am mers la locul producerii accidentului. Am găsit două victime, dintre care una în stop cardiorespirator. Din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare, tânărul nu a putut fi salvat", a declarat dr. Gabriel Olaru, din cadrul UPU Vaslui. 

Sosite la spital, unele rude ale victimelor au devenit agresive, fiind necesară intervenţia jandarmilor. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: accident motociclist
Parteneri
Elena Mateescu a anunțat zonele în care revin ninsorile
x close