Adeverinţe fals negative COVID-19, vândute cu 200 de lei în Baia Mare

de Georgiana Adam    |    12 Feb 2021   •   17:24
Adeverinţe fals negative COVID-19, vândute cu 200 de lei în Baia Mare Facebook / Poliția Română

Polițiștii de investigații criminale din Baia Mare au reușit destructurarea unei rețele infracționale bănuite de falsificarea și distribuirea unor adeverinţe medicale fals negative la COVID-19. Adeverințele erau folosite de români care au călătorit în Uniunea Europeană.

Polițiștii din Baia Mare s-au sesizat din oficiu în ianuarie că mai multe persoane care călătoresc în Uniunea Europeană își fac rost de adeverințe false, care atestă că au făcut teste COVID (PCR), al căror rezultat este negativ.

”Din cercetările efectuate până în prezent s-a stabilit că gruparea punea la dispoziția cetățenilor care călătoresc în Uniunea Europeană adeverințe false de testare Covid, contra sumei de aproximativ 200 de lei.

Totodată, cu sprijinul lucrătorilor de frontieră, într-un punct de trecere al frontierei, asupra persoanelor aflate într-un autoturism, au fost descoperite înscrisuri din categoria celor menționate.

S-a dispus reținerea a doi suspecți, ulterior, fiind pusă în mișcare acțiunea penală față de aceștia.

Față de unul dintre ei s-a luat măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”, precizează IPJ Maramureș.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close