Antena 3 CNN Actualitate Airbaguri care ucid. Află dacă mașina ta este dotată cu așa ceva

Airbaguri care ucid. Află dacă mașina ta este dotată cu așa ceva

Airbaguri care ucid. Află dacă mașina ta este dotată cu așa ceva
Sursa foto: foto: pixabay.com
04 Feb 2016   •   22:55

Cinci milioane de maşini vor fi chemate în service din cauza unor probleme cu airbagurile produse de Continental. Sunt modele ale mai multor companii, printre care, Daimler, Fiat Chrysler şi Honda, vândute în Statele Unite între 2006 şi 2010. Airbagurile lor, fie nu se deschid în cazul unui accident, fie se deschid brusc, chiar şi atunci când nu există un impact. Rechemările în service au fost cerute de Continental, care deocamdată nu a anunţat dacă sunt probleme şi la airbagurile din afara Statelor Unite. În cazul airbagurilor defecte vândute de un alt producător, Takata, probleme au fost descoperite în toată lumea, scrie digi24.ro.

Într-o notificare trimisă autorităţii americane pentru siguranţa traficului, gigantul german Continental a anunţat că unele airbaguri pe care le-a produs între 2006 şi 2010 pot avea probleme de funcţionare.

În condiţii de umiditate crescută pot apărea două situaţii periculoase pentru şofer şi pasageri. Fie airbagurile nu se declanşează la accident, iar şocul impactului nu este atenuat, fie se declanşează fără să fie un accident, ceea ce poate provoca o tragedie dacă maşina este în mers.

Continental a anunţat că airbag-urile cu probleme au fost instalate pe 5 milioane de maşini vândute în Statele Unite. Deocamdată se ştie cu siguranţă că printre mărcile afectate se numără Honda, Honda, Fiat Chrysler şi Daimer.

Nu este exclus ca problema să existe şi la maşinile altor producători. Însă toate modelele afectate, indiferent de marcă, vor fi aduse în service. Vor primi unităţi noi de control al airbagurilor, care să le înlocuiască pe cele vulnerabile .Continental este unul dintre cei mai mari producători de componente auto din lume. Are o prezenţă puternică şi în Râmânia. Are fabrici şi centre de cercetare în şase oraşe din România, în care, pe lângă anvelope, produce şi alte componente, inclusiv unităţi de control al airbaguilor. Continental nu a precizat încă dacă defecţiunile descoperite în Statele Unite ar exista şi la maşini vândute în restul lumii.


×
Parteneri
Momentul terifiant când un stâlp e înghițit de craterul din Slănic
x close