Antena 3 CNN Actualitate Ce primari mai pot scăpa, după decizia CCR. Dosarele, aruncate în aer

Ce primari mai pot scăpa, după decizia CCR. Dosarele, aruncate în aer

4 minute de citit Publicat la 15:57 10 Mar 2016 Modificat la 15:57 10 Mar 2016
dosare.jpg
Foto: pixabay.com

După decizia Curţii Constituţionale, prin care mandatele de supraveghere puse în aplicare de Serviciul Român de Informaţii pot fi considerate ilegale, mai multe dosare în care sunt cercetaţi primari pot fi aruncate în aer. 

Interceptări telefonice sau ambientale, precum şi alte probe din dosare pot fi contestate şi au şanse mari să devină fără valoare în faţa instanţelor. 

Printre edilii care au fost interceptaţi de Serviciul Român de Informaţii se numără Marian Vanghelie, Sorin Oprescu sau Gheorghe Nichita. 


Oprescu, interceptat în hol la DNA

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, este acuzat că a primit suma de 25.000 de euro de la un subaltern, bani care ar fi provenit din acte de corupţie. Fostul primar a fost interceptat cu tehnica de la SRI chiar şi pe holurile DNA sau în duba poliţiei.

Sorin Oprescu: ”Nu dăm declaraţii, N-o să dăm declaraţii, Nu dăm declaraţii, chemăm avocatul”.

De altfel, în acest dosar, procurorii s-au bazat pe interceptări ale convorbirilor telefonice, înregistrări video și audio, fotografii, precum și localizare prin mijloacele tehnice ale Serviciului Român de Informaţii.

Probe administrate de SRI în Dosarul lui Sorin Oprescu:

- interceptări telefonice

- înregistrări audio-video

- fotografii

- înregistrări ambientale

- localizare prin mijloace tehnice
Sursa: Referat DNA
Vanghelie, interceptat cum se lauda

Un alt caz în care procurorii DNA s-au bazat pe sprijinul SRI este cel al lui Marian Vanghelie. Acesta se lăuda cu legăturile avute chiar cu preşedintele Iohannis.

Marian Vanghelie: Ai răbdare, dracu, rămâi cu casele alea, sunt un milion de euro. N-are rost. Eu mă duc oricum în seara asta, auzi, să vorbesc cu Rareș, să se ducă mâine dimineaţă, la prima oră, la Iohannis, înţelegi?
Sursa: Referat DNA

Ghiţă, ascultat în dosarul lui Chiliman

Tot cu ajutorul interceptrilor SRI a fost făcut şi dosarul fostului primar al sectorului 1, Andrei Chiliman. În acest dosar au mai fost interceptaţi Vlad Moisescu şi deputatul Sebastian Ghiţă.

Sebastian Ghiţă: Ai văzut că mi-am băgat niţel coada în sectorul 1? Cred că m-ai simţit!

Vlad Moisescu: Cu ce?

Sebastian Ghiţă: Un pic, aşa, cu campania! Şi eu, acolo, un om-doi, o de-aia, o convingere, o door-to-door, o.

Vlad Moisescu: Aaa, da! Nu e…Foarte bine, ce.!
Sursa: Referat DNA

Nichita, amanta şi interceptările

Interceptările din dosarul primarului de Iaşi, Gheorghe Nichita, au făcut deliciul publicului, dar şi al procurorilor. Aceştia l-au ascultat pe Nichita cum punea poliţia locală pe urmele amantei.

Gheorghe Nichita: Salut, n-ai nimica, nu?

Liviu Mihai Hliboceanu: N-avem nimic, am lăsat patrulă fixă în Nicolina, la Bucur.

Gheorghe Nichita: Cum o plecat de acolo, de la service? Nu cu taxiul?

Liviu Mihai Hliboceanu: Nu ştiu, când am ajuns era plecată.

Gheorghe Nichita: Chişcă nu ştie? N-o întrebat acolo?

Liviu Mihai Hliboceanu: Să-l sun pe el.

Gheorghe Nichita: Da, să vă dea un taxi care o luat-o să întrebi la taximetrist unde-o dus-o.
Sursa: Referat DNA

Primarul Gheorghe Ştefan Pinalti, interceptat în mai multe dosare

Gheorghe Ştefan Pinalti, fostul primar din Piatra Neamţ a fost interceptat în mai multe dosare. 

Este vorba de dosarul Microsoft, dosarul Poşta Română sau dosarul privind retragerea licenţei Giga TV în care este interceptat şi fostul deputat Viorel Hrebenciuc.

Decizia CCR îl poate scăpa și pe Frunzăverde, șeful CJ Caraș-Severin

Decizie CCR îl poate scăpă de dosar şi pe fostul lider PDL, Sorin Frunzăverde, care a fost interceptat de SRI într-un dosar în care este menţionat şi numele preşedintelui Klaus Iohannis
 

Ce prevede decizia CCR

Curtea Constituţională a decis că SRI nu e organ de cercetare penală şi nu poate face interceptări în dosarele aflate pe rolul instanţelor.

Decizia luată de CCR afectează deja o parte din dosarele care sunt în judecată şi care sunt bazate pe interceptări.

Judecătorii CCR spun că decizia nu se va aplica în cazul dosarele soluţionate pâna acum, dar că va produce efecte în cazul celor aflate pe rolul instanţelor de judecată.

Citiți și Șeful CCR, Augustin Zegrean: Nimeni nu va scăpa nepedepsit

CCR: SRI ARE ATRIBUŢII ÎN DOMENIUL SIGURANŢEI NAŢIONALE

Astfel, în afara Serviciului Român de Informaţii, care are atribuţii exclusiv în domeniul siguranţei naţionale, neavând atribuţii de cercetare penală, există şi alte servicii cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, precum şi o multitudine de organe specializate ale statului cu atribuţii în varii domenii.
Sursă: motivare CCR

Preşedintele Curţii Constituţionale a precizat că interceptările de până acum nu au fost abuzive, dar pot fi declarate ilegale dacă se face cerere de revizuire în proces.

”Numai cel în dosarul căruia s-a pronunțat se poate face revizuire sau excepție de neconstituționalitate, restul nu mai pot face. Și alea de pe vremea lui Decebal pot fi revizuite”, a spus Zegrean.

Practic, interceptările ar putea fi excluse din dosarele aflate în instanţă, iar procurorii trebuie să găsească alte probe pentru a demonstra faptele de care sunt acuzaţi inculpaţii.

DNA şi DIICOT au anunţat că vor face în continuare interceptări, dar că au nevoie de bani şi de oameni. Mulţi bani, cam 30 de milioane de euro şi câteva sute de oameni care ar urma să vină din rândul poliţiştilor.

Chiar şi Raluca Prună declara acum ceva vreme că se gândeşte la înfiinţarea unui departament la Ministerul Justiţiei, care să se ocupe de interceptări. Kovesi spune însă că şi dacă DNA va primi 10 milioane de euro, problema interceptărilor va dura câteva luni.


ÎN CE DOSARE SE APLICĂ DECIZIA CCR

- proceselor aflate în lucru şi în instanţă
- dosarelor cu decizie definitivă dacă s-a ridicat deja o excepţie de neconstituţionalitate


ÎN CE DOSARE NU SE APLICĂ

- dosare în care care au fost pronunţate soluţii definitive

Citiți și Cine sunt politicienii de top ai României care ar putea scăpa de dosarele penale

Cine sunt infractorii celebri care ar putea scăpa de dosare, în baza deciziei CCR

×
Parteneri
x close