Antena 3 CNN Actualitate Ambasadorul Chinei la București trage un semnal de alarmă: „Chestiunea-cheie pentru problema nord-coreeană este lipsa de încredere a părților”

Ambasadorul Chinei la București trage un semnal de alarmă: „Chestiunea-cheie pentru problema nord-coreeană este lipsa de încredere a părților”

Ambasadorul Chinei la București trage un semnal de alarmă: „Chestiunea-cheie pentru problema nord-coreeană este lipsa de încredere a părților”
Sursa foto: FOTO: Pixabay
27 Sep 2017   •   12:15

„Chestiunea-cheie pentru problema nord-coreeană este lipsa de încredere a părților, afirmă, ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, Xu Feihong, referindu-se la noile sancțiuni impuse Coreei de Nord.

Diplomatul a subliniat că „poziția părții chineze în chestiunea Coreei de Nord este democratizarea Peninsulei Coreene, promovarea păcii și stabilității peninsulei și să reglementeze chestiuni pe baza dialogului și consultării".

În context, diplomatul a amintit de testele nucleare făcute de Coreea de Nord, rezoluția de sancționare aprobată în Consiliul de Securitate al ONU și sprijinul Chinei.

Xu Feihong a afirmat că, în prezent, situația se aseamănă unui „cerc vicios".

„Acum, chestiunea-cheie pentru problema nord-coreeană este lipsa de încredere a părților. Este vorba de un cerc vicios. Spre exemplu, Coreea de Nord face teste nucleare și Consiliul de Securitate dă niște sancțiuni. Dar după aceea, Statele Unite și Coreea de Sud fac exerciții militare. Apoi, Coreea de Nord face din nou teste nucleare. Trebuie să facem ceva ca să oprim acest cerc vicios", a spus el.

Ambasadorul a adăugat că, în această situație, partea chineză "joacă un rol pentru asumarea responsabilității în acest domeniu".

„De exemplu, noi am propus oprirea acțiunilor din ambele părți — pe de o parte, Coreea de Nord să oprească acțiunile de test nuclear, lansarea de rachete, pe de altă parte, Statele Unite să oprească exercițiile militare de mare anvergură. Noi am propus să reglementăm această problemă pe ambele căi — pe de o parte să promovăm denuclearizarea Peninsulei Coreene, pe de altă parte să facem eforturi pentru consolidarea regimului de pace pentru peninsulă", a detaliat Xu Feihong.

 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Directorul ANM anunţă data la care vine căldura cu adevărat
x close