Antena 3 CNN Actualitate Ambulanță care transporta pacienți, răsturnată în Sectorul 5 din București. Doi oameni au ajuns la spital

Ambulanță care transporta pacienți, răsturnată în Sectorul 5 din București. Doi oameni au ajuns la spital

<1 minut de citit Publicat la 10:35 31 Mar 2023 Modificat la 10:35 31 Mar 2023
ambulanta rasturnata
Ambulanță care transporta pacienți, răsturnată în Sectorul 5 din București. Doi oameni au ajuns la spital Sursa foto: Captură video

Accidentul a avut loc vineri dimineață, în zona cartierului Ferentari, pe strada Popa Ștefan, după ce șoferița care se afla la volanul ambulanței a intrat într-o mașină care staționa.

Martorii din zonă spun că femeia care conducea salvarea ar fi adormit la volan, pierzând, astfel, controlul asupra mașinii.

Ambulanța transporta, în acel moment, trei pacienți care aveau nevoie de dializă, iar după impact, atât șoferița, cât și unul dintre bolnavi au avut răni ușoare și au fost transportați la spital.

Pompierii și două echipaje SMURD au intervenit de urgență la fața locului, iar în timpul intervenției, traficul din zonă a fost blocat.

Citește și: Percheziţii în sute de case din Maramureş. Localnicii, suspectaţi că au minţit că au grijă de refugiaţi ucraineni şi au încasat milioane de euro

×
x close