Antena 3 CNN Actualitate Andreea Răducan: Este pentru prima dată în viaţă când îmi este ruşine de ţara în care trăiesc

Andreea Răducan: Este pentru prima dată în viaţă când îmi este ruşine de ţara în care trăiesc

2 minute de citit Publicat la 00:08 01 Feb 2017 Modificat la 00:08 01 Feb 2017
Andreea Răducan: Este pentru prima dată în viaţă când îmi este ruşine de ţara în care trăiesc
foto: Facebook

Fosta gimnastă Andreea Răducan afirmă, într-un mesaj postat pe Facebook marţi seară, că este pentru prima dată în viaţa ei când îi este ruşine de ţara în care trăieşte, făcând referire la proiectele privind justiţia adoptate în şedinţa de Guvern.

''Dragi romani, astazi s-a notat in orice carte de istorie ca suntem un popor de hoti si mincinosi. Nu are rost sa ne mai ofuscam atunci cand persoane din alte tari ne catalogheza drept hoti. Romani=hoti. Tocmai le-am confirmat ca asa este.
Cred ca este pt prima data in viata cand imi este rusine de tara in care traiesc. Sunt genul de om care obisnuieste sa-si promoveze tara cu tot ce are ea mai frumos, si sa-si “spele rufele in familie” . Nu s-a inventat detergentul care sa mai curete murdaria de pe rufele noastre.
Sunt dezamagita de ceea ce traim si asta in primul rand din cauza noastra. A acelora care au cap ca sa nu-i ploua in gat si a acelora care dintr-o indolenta fara margini nu se deranjeaza sa iasa la vot, pentru ca nu se simt bine, n-au cu cine lasa copilul, duminica e ziua lor libera si oricum n-au cu cine vota. Daca nu ati avut cu cine vota, nu-i nimic, ati primit din oficiu. Rusine sa le fie tuturor celor care isi bat joc de aceasta tara. Nu meritam nimic din ce ne-au lasat stramosii nostri, NIMIC! Pare c-am luat modelul Ucrainei, demnitatea ne-am pierdut-o demult, in curand si identitatea.
Cu ultima sursa de speranta, cred ca nu trebuie abandonata lupta nici in ceasul al doisprezecelea. Da Doamne mintea romanului cea de pe urma...
Pentru cei are nu inteleg ce scriu, si considera ca e minunat ce se intampla, ii rog respectuos sa dea ignore acestei pagini ca sa nu mai avem comentarii ulterior. Ignoranta, minciuna, prostia si hotia, distrug Romania'', a scris Andreea Răducan.

Guvernul a adoptat, în şedinţa de marţi, un proiect de lege privind graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate, potrivit Agerpres.

"Am adoptat o serie de măsuri care vizează evitarea unei hotărâri pilot la CEDO şi în acest sens am adoptat proiectul de lege privind graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate. Cel de-al doilea proiect de lege vizează Legea pentru completarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor", a declarat ministrul Justiţiei, Florin Iordache, la Palatul Victoria.

De asemenea, Executivul a adoptat, marţi, o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală.

"Cel de-al treilea act normativ pe care l-am adoptat astăzi, este vorba de Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii 296 Cod Penal şi a Legii 135 Cod de procedură penală. Practic, prin această ordonanţă de urgenţă am făcut şi am pus în concordanţă deciziile Curţii Constituţionale care (...) trebuiau să fie implementate fie de către Guvern, fie de către Parlament", a spus Iordache.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close