Antena 3 CNN Actualitate Angajaţii Republica vor primi câte 19.500 lei

Angajaţii Republica vor primi câte 19.500 lei

Angajaţii Republica vor primi câte 19.500 lei
30 Mai 2007   •   13:59

Cei peste 1.500 de salaraţi ai fostei Uzine Republica vor primi fiecare câte 19.500 de lei, iar statul român în jur de 100 de milioane de euro, după ce instanţa a anulat contractul de privatizare al fabricii, sindicaliştii fiind sceptici în privinţa reluării producţiei de ţevi.

Liderul Sindicatului "Nicolae Malaxa" s-a arătat mulţumit că, după patru ani de la privatizare, instanţa a făcut dreptate. Angajaţii îşi pot primi salariile restante, circa 6 milioane de euro, iar statul român va intra în posesia a 100 de milioane de euro, după ce contractul de privatizare a fost anulat.

Lichidatorul urmează să-l dea în judecată pe fostul patron rus, pentru a recupera prejudiciile aduse de acesta, respectiv tot ce a vândut de când a preluat fabrica: halele de producţie, instalaţiile, uneltele, care însumează câteva milioane de dolari.

Salariaţii îşi vor primi banii din vânzările de active imediate, este de părere liderul sindical.

Antena3.ro

×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close