Antena 3 CNN Actualitate Anularea cursei Wizzair de la Londra a afectat sute de călători

Anularea cursei Wizzair de la Londra a afectat sute de călători

Anularea cursei Wizzair de la Londra a afectat sute de călători
Sursa foto: Aeroportul Otopeni
08 Feb 2009   •   10:18

Sute de persoane au fost afectate de anularea cursei de la Londra. După ce un zbor, către Bucureşti a fost anulat în Anglia, din cauza zăpezii, alte două zboruri din Milano şi Veneţia au avut de suferit. Acelaşi avion, care nu a putut decola la timp de la Londra, din cauza zăpezii a întârziat şapte ore la Milano. Românii au ajuns acasă, după mai mult de şapte ore de aşteptare prin aeroporturi. Pasagerii spun că au dormit în aeroport, fără să ştie când vor pleca.
Probleme au fost pentru cursa de Milano şi în Bucureşti. Din cauza ceţii aparatul de zbor a fost nevoit să aterizeze pe aeroportul Otopeni şi nu la Băneasa aşa cum era stabilit iniţial.
Şi pasagerii care trebuiau să vină de la Veneţia au ajuns în Bucureşti cu şase ore întâziere tot din cauza avionului blocat pe Aeroportul din Londra. Pasagerii se plâng şi că au fost trataţi cu dispreţ. Li s-au acordat vouchere de hrană în valoare de 5 euro. Printre cei 54 de pasageri care aşteptau se aflau şi foarte mulţi copii mici.
Antena 3

×
Parteneri
ANM anunţă prognoza meteo pentru Săptămâna Mare
x close