Antena 3 CNN Actualitate Apostu dă asigurări că va respecta condiţiile impuse dacă va fi eliberat. Magistraţii nu au fost impresionaţi

Apostu dă asigurări că va respecta condiţiile impuse dacă va fi eliberat. Magistraţii nu au fost impresionaţi

Apostu dă asigurări că va respecta condiţiile impuse dacă va fi eliberat. Magistraţii nu au fost impresionaţi
Sursa foto: Foto: napocanews.ro
02 Mai 2012   •   18:11

Fostul primar al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu a declarat, miercuri, în faţa Curţii de Apel Târgu Mureş, unde a fost judecată o cerere a acestuia de eliberare provizorie sub control judiciar, că va respecta toate condiţiile impuse dacă sentinţa îi va fi favorabilă, scrie Mediafax.

Atât avocatul Gheorghe Mateuţ, cât şi Sorin Apostu au susţinut că nu există niciun pericol pentru ordinea publică dacă fostul primar ar fi eliberat sub control judiciar sau ca, odată lăsat în libertate, să săvârşească infracţiuni.

Ei au invocat "comportamentul procesual pozitiv" avut şi au cerut admiterea cererii de eliberare provizorie sub control judiciar.
   
Totodată, Gheorghe Mateuţ a făcut referire la mai multe decizii ale CEDO care au apreciat ca prea lungi perioade de detenţie de circa patru luni ale unor inculpaţi, arătând că Apostu stă deja în închisoare de aproape şase luni.
   
La rândul său, Apostu a spus în faţa Curţii de Apel Târgu Mureş că îşi însuşeşte cererea depusă de avocaţii săi şi că va respecta toate condiţiile care îi vor fi impuse, dacă instanţa va decide să îl judece în libertate.
   
De cealaltă parte, procurorul DNA a solicitat respingerea cererii ca nefondată, susţinând că punerea în libertate a fostului primar ar afecta încrederea în instituţiile statului şi ar crea un sentiment de insecuritate socială, intrucât faptele care i se impută lui Apostu au o "rezonanţă socială negativă".
   
Curtea de Apel Târgu Mureş urmează să se pronunţe vineri asupra cererii de eliberare provizorie sub control judiciar a fostului primar al municipiului Cluj Napoca, Sorin Apostu.
   
Sorin Apostu şi Călin Stoia au fost arestaţi preventiv în noaptea de 10 spre 11 noiembrie 2011, de Curtea de Apel Cluj. Cei doi au făcut recurs la măsura arestării preventive, însă instanţa supremă le-a respins solicitările.
   
Potrivit DNA, primarul suspendat al municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru luare de mită în formă continuată, complicitate la spălare de bani în formă continuată, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată, instigare la spălare de bani în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată şi primire de foloase necuvenite.

×
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close