Antena 3 CNN Actualitate 14 protestatari au fost arestați preventiv, după incidentele violente din centrul Capitalei

14 protestatari au fost arestați preventiv, după incidentele violente din centrul Capitalei

Pentru violențele de la protestul din Capitală, 22 de suspecți au fost inculpați, iar 14 persoane au fost arestate. Restul au fost plasați în arest la domiciliu sau sub control judiciar.

14 protestatari au fost arestați preventiv, după incidentele violente din centrul Capitalei
Sursa foto: Hepta
de Maria Zărnescu    |    04 Apr 2021   •   13:42

Unii au scăpat complet de acuzații. În noaptea de luni spre marți, un grup de persoane a devenit violent și au vandalizat centrul Capitalei. La acel moment, mai mulți jandarmi au fost răniți.

În cursul săptămânii trecute au fost șapte zile de proteste în toată țara. Peste o mie de oameni și-au strigat nemulțumirile la Guvern și la Parlament.

În cursul zilei de sâmbătă, peste 20 de persoane care au participat la violențele din Piața Unirii au fost trimiși la audieri. Oamenii legii au efectuat percheziții de amploare.

Polițiștii din cadrul Poliției Capitalei , sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au pus în aplicare 24 de mandate de percheziție domiciliară, în București și județele Giurgiu, Prahova și Ilfov și mai multe mandate de aducere, într-o cauză vizând infracțiunile săvârșite în noaptea de 29/30 martie, în zona Piața Unirii, anunță Poliția

În urma perchezițiilor domiciliare au fost identificate și vor fi conduse la audieri 22 de persoane.

Totodată, au fost identificate și ridicate mai multe probe și mijloace de probă, inclusiv materiale pirotehnice.

Incidente la protestele împotriva noilor restricții

În cursul zilei de 29 martie au existat o serie de incidente în Capitală, la protestele împotriva noilor restricții, impuse în contextul pandemiei de COVID-19. Mai mulţi indivizi care venit, luni, la protestul din Piaţa Victoriei au detonat petarde, anunţă Antena 3, care arată că respectivii sunt, cel mai probabil, membri ai galeriilor de fotbal.

Cei care au aruncat petarde sunt poziţionaţi în zona de unde au venit protestatarii din Piaţa Universităţii. Asta, în timp ce în zona centrală a Pieţei Victoriei, protestul a continuat paşnic.

La acel moment, poliția a aplicat 222 de sancțiuni, în valoare de 200.000 de lei, participanților la protestele anti-restricții de luni seară din București, autoritățile identificând 188 de persoane care au fost fotografiate și amprentate, au anunțat marți dimineață oficiali ai Jandarmeriei și Poliției.

×
Subiecte în articol: protest
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close