Antena 3 CNN Actualitate Asociaţia Medicilor de Familie, despre vaccinul HPV: Teama a apărut din lipsă de informaţii

Asociaţia Medicilor de Familie, despre vaccinul HPV: Teama a apărut din lipsă de informaţii

Asociaţia Medicilor de Familie, despre vaccinul HPV: Teama a apărut din lipsă de informaţii
26 Noi 2008   •   10:26

Programul de vaccinare a elevelor de clasa a patra împotriva cancerului de col uterin a declanşat o adevărată isterie naţională. Miercuri a început vaccinarea efectivă.
Părinţii refuză în masă imunizarea copiilor pentru că, spun ei, au prea puţine informaţii despre riscurile acestui vaccin şi le e teamă să rişte sănătatea fetiţelor. De altfel, mai multe organizaţii au dat în judecată Ministerul Sănătăţii pentru a opri campania de imunzări.
Asociaţia Medicilor de Familie din Bucureşti şi-a prezentat oficial, miercuri dimineaţă, punctul de vedere cu privire la acest program.
Potrivit preşedintelui Asociaţiei, Rodica Tănăsescu, medicii de familie sunt îngrijoraţi de evoluţia pe care o poate avea cancerul de col uterin, această afecţiune fiind situată pe primele locuri ca frecvenţă în aproape toate statele.
"Sperăm să nu mai aşteptăm foarte mult pentru a primi tehnologia din afară. (...) Până acum, vaccinul împotriva cancerului de col uterin era accesibil doar unora dintre cetăţeni", a declarat Tănăsescu, în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută miercuri dimineaţă. Potrivit acesteia, vaccinurile se folosesc deja de ani buni în România contra cost.
"Teama de acest vaccin a apărut din cauza lipsei de informaţii", a mai declarat Rodica Tănăsescu, adăugând că studiile şi unele organizaţii internaţionale credibile arată că vaccinul este unul eficient.
De asemenea, preşedintele Asociaţiei Medicilor din Bucureşti susţine că prevenirea îmbolnăvirii se poate face ptin educaţie.
Antena3.ro

×
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close