Antena 3 CNN Actualitate Atac SÂNGEROS într-un parc din București. Tragedia s-a întâmplat în timpul unui concert

Atac SÂNGEROS într-un parc din București. Tragedia s-a întâmplat în timpul unui concert

Atac SÂNGEROS într-un parc din București. Tragedia s-a întâmplat în timpul unui concert
Sursa foto: Foto: pixabay.com
10 Iun 2017   •   11:19

Incident șocant în Parcul Titan din Capitală. Un tânăr de 25 de ani a fost înjunghiat în timpul unui concert, vineri seară.

Victima a fost transportată la Spitalul Floreasca pentru îngrijiri medicale, însă viața sa nu a fost pusă în pericol.

Alertați de prietenii tânărului, jandarmii i-au găsit pe agresori și au reușit să-i identifice și să-i imobilizeze. Agresorii, în vârstă de 32 și respectiv 27 de ani, au fost conduși la Secția 12 Poliție pentru continuarea cercetărilor.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, a declarat, într-o intervenție telefonică la News Magazine, că agresorii au fost prinși extrem de repede de jandarmii de la concert.

Cuțitul cu care a fost rănită victima, un briceag, a fost găsit în zona în care a avut loc agresiunea, a mai spus purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei.


 

×
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close