Avertismentul MAE pentru cei care vor să meargă în Grecia

14 Sep 2019   •   13:06
Avertismentul MAE pentru cei care vor să meargă în Grecia

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă că autorităţile locale de resort au dispus întreruperea circulaţiei navelor maritime, pentru sâmbătă, din porturile Pireu şi Rafina, pe fondul intensificării vântului în Marea Egee.

Potrivit unui comunicat de presă al MAE, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României în Republica Elenă: +302106728879 şi cel al oficiului consular la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României la Atena:+306978996222 şi cel al Consulatului General al României la Salonic: +306906479076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, http://www.meteoalarm.eu/en_UK/0/0/GR-Greece.html, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

x close