Antena 3 CNN Actualitate Cum se va desfăşura examenul de Bacalaureat anul acesta

Cum se va desfăşura examenul de Bacalaureat anul acesta

Din cauza pandemiei, anul acesta, examenul de Bacalaureat se va desfășura în condiții speciale. În sala de clasă vor fi cel mult 10 elevi, dar și un cadru medical, iar candidaților li se va lua temperatura la intrarea în școală.

Cum se va desfăşura examenul de Bacalaureat anul acesta
Sursa foto: hepta
22 Mai 2020   •   12:11

Examenul de Bacalaureat din această vară se va susține în săli de clasă în care vor fi cel mult 10 elevi, la circa 2 metri distanţă unul de altul.

Candidaților li se va lua temperatura atunci când vor ajunge la şcoală. Aceasta nu trebuie să fie mai mare de 37 de grade Celsius, iar elevii vor fi obligati să poarte masca în timpul examenelor.

Mai mult, în fiecare sală de clasă va fi obligatorie prezenţa unui cadru medical.

Bacalaureatul va începe cu proba scrisă la limba şi literatura română, pe 22 iunie. A doua probă are loc pe 23 iunie la Limba şi literatura maternă, pe 24 iunie are loc proba obligatorie a profilului, iar pe 25 iunie proba la alegere a profilului și specializării.

O elevă de clasa a XII-a spune că lucrează zi de zi pentru a lua note mari la Bacalaureat, însă tot nu se simte pregătită.

„Nu mă simt foarte pregătită pentru că mi-am întrerupt meditaţiile. Cursurile online nu mă prea ajută. Nu prea se fac. O să fie un rezultat foarte slab la Bac. Foarte slab. Sunt şi alţii care se chinuie şi nu pricep, nu înţeleg. Am o colegă care se chinuie să înveţe şi nu înţelege exact ce a făcut acolo. Lecţia este video, de pe net. Degeaba se chinuie să facă dacă nu înţelege”, a spus Andreea, o elevă de clasa a XII-a.

Ca Andreea mai sunt şi alţi elevi. Pentru a veni în ajutorul lor, vor fi organizate cursuri de pregătire, timp de două săptămâni, în școli. Iar regulile vor fi stricte. Cei de liceu nu vor petrece mai mult de trei ore la școală, iar cei din ciclul gimanazial două ore, scrie Mediafax 

×
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close