Antena 3 CNN Actualitate Bărbat decedat din Prahova, neînmormântat timp de 30 de zile. Care a fost motivul şi ce lovitură au primit autorităţile

Bărbat decedat din Prahova, neînmormântat timp de 30 de zile. Care a fost motivul şi ce lovitură au primit autorităţile

O familie din Prahova a refuzat să-şi îngroape tatăl timp de 30 de zile, până când nu a reuşit să demonstreze că barbatul nu a murit de COVID-19, aşa cum fusese declarat.

Bărbat decedat din Prahova, neînmormântat timp de 30 de zile. Care a fost motivul şi ce lovitură au primit autorităţile
Sursa foto: Antena 3
de Milena Niță    |    08 Aug 2020   •   12:00

Pentru familia mortului nu a fost deloc uşoară această situaţie, şi asta pentru că a trebuit să facă nenumărate drumuri atât la Ploieşti, cât şi în Capitală, pentru a obţine anumite avize ca persoana decedată să fie retestată şi s-au lovit de foarte multe refuzuri.

Oamenii spun că nu au înţeles de ce bărbatul decedat primise un rezultat pozitiv la testul de coronavirus, pentru că el mergea des la dializă, acolo i se făcea regulat testarea şi de fiecare dată, el era negativ la COVID-19.

Oamenii spun că temeau de oamenii din sat, care nu mai vorbeau cu ei din cauza bolii

Într-un final, cu extrem de multă greutate a reuşit să ajungă o probă la Instititul Cantacuzino din Capitală, de acolo de unde a venit rezultatul negativ. Testul pozitiv fusese primit de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Prahova.

Oamenii spun că se temeau şi de comunitate, că mulţi vecini se fereau să mai stea de vorbă cu ei şi după o lună de chin au reuşit să ridice trupul neînsufleţit al bărbatului şi astăzi îl vor înmormânta creştineşte, aşa cum şi-au şi dorit, de fapt.
 

×
Subiecte în articol: prahova coronavirus
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close