Antena 3 CNN Actualitate Bărbat omorât în bătaie în Drobeta Turnu Severin

Bărbat omorât în bătaie în Drobeta Turnu Severin

Bărbat omorât în bătaie în Drobeta Turnu Severin
Sursa foto: Foto: legaljuice.com
24 Dec 2011   •   18:37

Un bãrbat în vârstã de 47 de ani a fost omorât în bătaie vineri noapte în Drobeta Turnu Severin, informează Mediafax.
   
Trupul a fost gãsit la ieşirea din oraş, pe marginea drumului naţional 6, de cãtre un paznic al unei societãţi comerciale din apropiere. Acesta a anunţat Poliţia şi a declarat că a văzut trei indivizi care-l loveau cu pumnii şi picioarele şi care au fugit apoi cu un autoturism.
   
Poliţiştii s-au mobilizat rapid şi au blocat intrãrile şi ieşirile din Drobeta Turnu Severin, reuşind sã opreascã autoturismul în care se aflau cei trei. Şoferul maşinii a refuzat iniţial sã opreascã la semnalele poliţiştilor şi a fost convins să renunţe numai după o urmărire de câteva zeci de minute.
   
Potrivit şefului Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, comisar Paul Medinceanu, cei trei indivizi, cu vârste de 22, 26 şi 28 de ani, erau în stare de ebrietate şi l-au bãtut pe bãrbat cu pumnii şi picioarele pânã l-au lãsat fãrã viaţã, fiind momentan cercetaţi pentru omor calificat.
   
Aceeaşi sursã a mai precizat cã, din primele verificãri, victima, care avea probleme psihice, ar fi consumat bãuturi alcoolice cu agresorii înainte de producerea crimei, într-un bar din apropiere.

 

×
Subiecte în articol: omorat bătaie
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close