Antena 3 CNN Actualitate Barroso: CE va insista ca decizia pentru Schengen să fie luată cel târziu în septembrie

Barroso: CE va insista ca decizia pentru Schengen să fie luată cel târziu în septembrie

Barroso: CE va insista ca decizia pentru Schengen să fie luată cel târziu în septembrie
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
15 Mar 2012   •   20:28

Comisia Europeană va respinge orice încercare de a lega Mecanismul de Cooperare şi Verificare de procesul de aderare a României la spaţiul Schengen şi va insista ca decizia finală să fie luată cel mai târziu în luna septembrie, a declarat, joi, preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, informează Mediafax.
   
Declaraţia a fost susţinută la sfârşitul întâlnirii cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu, aflat la Bruxelles.
   
"Apreciez angajamentul Guvernului pentru reformă, care a fost bine reflectat în raportul intermediar al Comisiei şi încurajez Guvernul să-şi intensifice eforturile în lunile următoare. Evaluarea Comisiei din această vară va analiza progresul relizat de la aderare, pe toţi cei cinci ani, iar testul cheie va fi sustenabilitatea şi ireversibilitatea procesului de reformă. Nu voi face un prognostic cu privire la rezultat, deoarece acesta depinde de progresul realizat de România. Comisia Europeană va respinge însă orice încercare de a lega Mecanismul de Cooperare şi Verificare cu procesul de aderare la spaţiul Schengen. Este o chestiune de tratament corect şi puteţi conta pe sprijinul deplin al Comisiei de a insista ca decizia finală să fie luată cel mai târziu în septembrie. Am spus-o şi repet şi azi: cred că este corect să i se acorde României statutul de membru al Schengen", a spus Barroso.
   
El a amintit totodată că, în noiembrie 2010, în vizita efectuată atunci la Bucureşti, a fost stabilit un plan de priorităţi pentru a îmbunătăţi cât mai repede rata de absorbţie a fondurilor UE şi a apreciat că acest lucru poate fi realizat în principal prin eliminarea problemelor din zona achizţiilor publice şi a verificării cererilor de rambursare.

Oficialul UE a mai arătat că a discutat cu premierul român şi despre locurile de muncă pentru tineri, rugându-l pe acesta să analizeze alocările bugetare şi modul în care Guvernul de la Bucureşti poate reduce numărul tinerilor care abandonează şcoala de timpuriu.
   

×
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close