Fiecare bun înseamnă de fapt un dosar penal. Multe dintre obiecte au fost confiscate la frontieră, altele în timpul unor razii. Toate sunt considerate probe. Chiar şi maşinile de lux.
În 2008 şi în 2009 poliţiştii au confiscat maşini, bijuterii, ţigări şi aparatură electronică în valoare de aproape 300 de milioane de euro. Statul român nu poate să valorifice însă niciunul dintre aceste bunuri. Acestea "intră în proprietatea statului doar în momentul în care instanţa de judecată se pronunţă definitiv asupra cauzei în care sunt parte, astfel încât de multe ori trec foarte mulţi ani până când acestea părăsesc camera de corpuri delicte a poliţiei", explică inspectorul Raluca Săucan, purtător de cuvânt al Inspectoratului General de Poliţie.
"De multe ori, în momentul în care s-a pronunţat deja o hotărâre definitivă şi irevocabilă, aceste bunuri pot să fie deteriorate", a adăugat ea.
Tigările de contrabandă sunt distruse, iar bijuteriile şi alcoolul se pot valorifica. Sunt foarte rare cazurile în care poliţia are şi ceva de câştigat de pe urma produselor sechestrate. Costurile depozitării lor este de cele mai multe ori mai mare decât valorea obiectelor.
Observator
Ştiri video recomandate