Antena 3 CNN Actualitate Căldură cu porția pentru turiști în hoteluri

Căldură cu porția pentru turiști în hoteluri

Facturile uriaşe la energie i-au determinat pe hotelierii din staţiunile balneare să încălzească în permanenţă doar sălile de tratament.

Căldură cu porția pentru turiști în hoteluri
Sursa foto: Antena 3
de Redacția Antena 3 CNN    |    25 Oct 2022   •   11:26

În rest, turiştii prind caloriferele fierbinţi doar în anumite intervale orare.

Hotelul din Staţiunea Balneară Bala, aflat în subordinea Ministerului Muncii, a pornit căldura de două săptămâni. Însă scumpirile din ultimul timp, a determinat conducerea să facă economii. Cele 206 camere din clădire reprezintă un cost prea mare pentru a mai putea încălzi la capacitatea anilor trecuţi.

"Dăm căldură după două programe, unul de dimineaţă de la ora 5 până pe la ora 9 jumătate 10 şi mai dăm seara între orele 19 şi 23. Pe timpul zilei se dă căldură în baza de tratament, în hotel fiind căldura oprită. Căldura o asigurăm prin centrala termică proprie, care merge pe combustibil termic lichid, într-adevăr preţul este destul de ridicat", spune Dragoș Năstase, directorul hotelului.

Oamenii veniţi la tratament sunt mulţumiţi deocamdată de gradele din camere. Este drept, temperaturile ridicate de afară din ultima perioadă au ajutat la menţinerea unui ambient plăcut.

Cu toate că este o staţiune mică, Bala atrage an de an numeroşi turişti din toate colţurile ţării. Zona este recunoscută pentru apele minerale şi pentru nămolul terapeutic, ce reprezintă un tratament eficient în tratarea anumitor afecţiuni.

×
Subiecte în articol: hotel căldură
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close