Antena 3 CNN Actualitate Călin Popescu Tăriceanu, prima reacție după trimiterea sa în judecată: ”Nu schimbă nimic!”

Călin Popescu Tăriceanu, prima reacție după trimiterea sa în judecată: ”Nu schimbă nimic!”

Călin Popescu Tăriceanu, prima reacție după trimiterea sa în judecată: ”Nu schimbă nimic!”
Sursa foto: Foto: Agerpres
07 Iul 2016   •   17:00

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat joi că trimiterea sa în judecată de către DNA nu îi schimbă cu nimic poziţia, proiectele de viitor şi atitudinea constant critică exprimată public, scrie Agerpres.

"La solicitarea mai multor ziarişti acreditaţi la Senat, declar că am luat cunoştinţă din mediul online de faptul că DNA a trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dosarul pe care mi l-au instrumentat. Nu doresc să fac niciun fel de comentarii pe fondul acuzaţiilor construite de anchetatori, procedura îşi va urma cursul legal, dar vreau să-i asigur pe toţi cei care sunt interesaţi de viaţa politică sau de evoluţia mea viitoare că această împrejurare nu-mi schimbă cu nimic poziţia, proiectele de viitor şi atitudinea mea constant critică exprimată public", a spus Tăriceanu, potrivit unui comunicat de presă.

Ce acuzații îi sunt aduse președintelui Senatului

Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului. Potrivit unui comunicat de presă al DNA, în acelaşi dosar a fost deferit justiţiei şi Marius Dorin Marian, acuzat de mărturie mincinoasă.

În rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupţie se arată că, în cadrul actelor de cercetare efectuate pentru lămurirea cauzei referitoare la retrocedarea presupus nelegală a unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/ îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată. Vezi AICI comunicatul DNA.

×
Subiecte în articol: Călin Popescu Tăriceanu
Parteneri
De la 1 iulie, se scumpesc carburanţii. Cu cât va plăti mai mult un şofer
x close