Antena 3 CNN Actualitate Care sunt revendicările protestatarilor din Piața Victoriei. Un manifest în opt puncte

Care sunt revendicările protestatarilor din Piața Victoriei. Un manifest în opt puncte

Care sunt revendicările protestatarilor din Piața Victoriei. Un manifest în opt puncte
Sursa foto: Foto: Agerpres
10 Feb 2017   •   10:39

Un manifest cu revendicările protestatarilor, sau a unei importante părţi a acestora, a fost publicat pe pagina de Facebook "Corupţia ucide". Este vorba despre o postare denumită „Proclamaţia România 2017+" care conţine opt puncte clare prin care protestatrii îşi exprimă doleanţele.

Autorii cer, între altele, alegerea prin scrutin universal a Avocatului Poporului, ca membrii guvernului să nu poată fi parlamentari şi interdicţia de a ocupa orice funcţie publică pentru cei condamnaţi penal.

Mai mult, pentru a nu fi interpretată greşit, fiecare revendicare este explicată separat în acelaşi document.

Ce conține manifestul protestatarilor:

1. Niciun guvern, indiferent de coloratura politică, să nu mai repete vreodată „Ordonanța 13".
2. Transparență în administrație prin e-guvernare.
3. Avocatul poporului să fie ales direct de cetățeni.
4. Cetățenii să poată sesiza direct Curtea Constituțională.
5. Depolitizarea funcțiilor publice și ocuparea lor doar prin concurs.
6. Membrii Guvernului să nu fie și parlamentari.
7. Eliminarea avizului parlamentar pentru cercetarea penală a guvernanților.
8. Fără penali în demnitățile și funcțiile publice.
Punerea în practică a acestor puncte: referendum.

Sursa: Facebook.com

×
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close