Antena 3 CNN Actualitate Care vor fi bugetarii care vor câştiga mai mult decât Klaus Iohannis

Care vor fi bugetarii care vor câştiga mai mult decât Klaus Iohannis

Care vor fi bugetarii care vor câştiga mai mult decât Klaus Iohannis
Sursa foto: Foto: Facebook/Klaus Iohannis
19 Apr 2017   •   13:47

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, miercuri, că proiectul Legii salarizării unitare va da posibilitatea ca unii bugetari să aibă venituri peste cel al şefului statului, acestea datorându-se sporurilor aplicate, scrie gandul.info.

Solicitată să comenteze unele analize făcute la proiectul de Lege al salarizării potrivit cărora judecătorii şi procurorii, prin sporuri, vor avea salarii duble, chiar triple faţă de şeful statului, ministrul Muncii a răspuns: „Salariul de bază al preşedintelui va fi cel mai mare dintre bugetari. Sigur că sunt şi alţii care vor adăuga sporuri şi, ca venituri, vor fi peste preşedinte”.

„Noi am vrut ca niciun salariu să nu treacă peste al preşedintelui - şi nu trece niciunul - dar ca venituri vor fi bugetari care şi la ora actuală sunt, ca venituri, peste preşedintele României”, a adăugat ministrul Muncii.

×
Parteneri
Daniel Baciu anunță o schimbare majoră pentru toți pensionari
x close