x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Carmen Dan, despre dispariţia lui Morgenstern: Nu îmi dau demisia când un poliţist ”dintr-o oricare secţie” nu-şi duce la îndeplinire sarcinile

de 13 Aug 2017   •   10:31
Carmen Dan, despre dispariţia lui Morgenstern: Nu îmi dau demisia când un poliţist ”dintr-o oricare secţie” nu-şi duce la îndeplinire sarcinile 16

Ministrul de Interne, Carmen Dan, spune că nu este în această funcţie pentru a-şi da demisia atunci când un poliţist judiciar ”dintr-o oricare secţie de poliţie din România” nu-şi duce la îndeplinire sarcinile pe care le are conform fişei postului, ea susţinând că, de acum înainte, superiorii direcţi ai celor care nu-şi îndeplinesc atribuţiile trebuie ”să iasă personal cu explicaţii în faţa publicului, să îşi asume erorile sau abaterile şi să suporte consecinţele”. Carmen Dan răspunde astfel solicitării deputatului PNL Ovidiu Raeţchi de a demisiona din cauza cirscumstanţelor dispariţiei omului de afaceri Avraham Morgenstern, condamnat vineri la opt ani de închisoare, scrie news.ro.

Această precizare este făcută de Carmen Dan într-un P.S. la o postare pe Facebook în care vorbeşte despre mandatul său de ministru al Afacerilor Interne: ”Domnule Raeţchi, nu sunt aici pentru a-mi da demisia atunci când un poliţist judiciar dintr-o oricare secţie de poliţie din România nu-şi duce la îndeplinire sarcinile pe care le are conform fişei postului. Vă asigur că nici nu voi lăsa lucrurile aşa, într-o notă discretă, însă e cazul ca de acum înainte superiorii direcţi ai celor care nu-şi îndeplinesc atribuţiile de serviciu să iasă personal cu explicaţii în faţa publicului, să îşi asume erorile sau abaterile şi să suporte consecinţele”.

sati