Antena 3 CNN Actualitate Carmen Iohannis va participa la un semimaraton pentru ajutorarea copiilor bolnavi

Carmen Iohannis va participa la un semimaraton pentru ajutorarea copiilor bolnavi

Carmen Iohannis va participa la un semimaraton pentru ajutorarea copiilor bolnavi
17 Mai 2016   •   17:05

Carmen Iohannis, soția președintelui Klaus Iohannis, va alerga pentru prima dată la Semimaratonul Sibiu pentru ajutorarea copiilor prematuri din cel mai mare spital public din județ, unde este nevoie de achiziționarea unui aparat de respirație.

Carmen Iohannis s-a înscris ca alergător la Semimaratonul Sibiului şi susţine proiectul Asociațiilor Baby Care, Mâini Unite, E.M.M.A., Unii pentru Alţii, inititulat "Dăm startul în viaţă!", scrie tribuna.ro.

„Suntem onorați de susținerea oferită proiectului nostru de către Doamna Carmen Iohannis! Participarea Doamnei Iohannis la ștafeta 4 X 5 km alături de Gabriel Drăghici, Liviu Văleanu și Alin Pena înseamnă o mână generoasă de ajutor oferită proiectului nostru, prematurilor.
Ne bucură faptul că nevoile acestor mici, fragili dar extrem de curajoși copii sunt recunoscute de cei care au putere mai mare decât noi să schimbe ceva. Vă mulțumim, stimată Doamnă Carmen Iohannis! Împreună cu dvs. vom putea face mult mai mult pentru acești minunați omuleți și pentru familiile lor!” se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook Dăm Startul la Viață.

Evenimentul va avea loc în 28 mai 2016, în centrul istoric al Sibiului.

Carmen Iohannis face sport destul de des. Soția președintelui Iohannis obișnuiește să alerge cu elevii săi de la Colegiul Național "Brukenthal" din Sibiu. De trei ori pe săptămână aceasta se antrenează jucând tenis, la un club privat din Sibiu, aparținând finului Marius Vecerdea, informează Agerpres.

×
Subiecte în articol: Carmen Iohannis Klaus Iohannis
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close