Benzina şi motorina comercializată în România, la pompă, au avut preţuri aproape neschimbate în această săptămână. În Bucureşti, un litru de benzină standard costă şi vineri, 17 iulie 2026, 8,59 lei, iar un litru de motorină standard 9,34 lei. Astfel, calculat la un rezervor de 50 de litri, un şofer de Dacia Logan plăteşte pentru un plin de benzină aproape 430 de lei, iar, dacă maşina foloseşte carburantul diesel, plinul ajunge la aproape 470 de lei. În Iaşi şi Constanţa, benzină costă 8,62 lei/litru, iar benzina 9,39 lei/litru, notează Peco Online.
Un litru de GPL este comercializat, la nivel naţional, la preţul mediu de 4,5 lei/litru.
Trei scenarii pentru prețul petrolului în următoarele 2 săptămâni
Prețul motorinei în România ar putea depăși pragul de 10 lei/litru în luna septembrie, pe fondul scumpirii petrolului din cauza conflictului din Golf și al deprecierii leului în fața dolarului, a declarat președintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă.
AEI propune trei scenarii privind evoluția prețului petrolului pentru următoarele două săptămâni, iar șansele să depășească 100 dolari/baril sunt mici. Însă, dacă războiul continuă să escaladeze în următoarele două luni, în cel mai pesimist scenariu, Brent ar putea depăşi temporar 120 dolari/baril.
AEI a estimat următoarea distribuţie a probabilităţilor în ceea ce privește evoluția prețului petrolului Brent în următoarele două săptămâni:
- 60% şanse ca Brent să rămână între 85 şi 90 dolari/baril;
- 30% şanse pentru o urcare în intervalul 90-100 dolari/baril;
- 10% şanse pentru depăşirea pragului psihologic de 100 dolari/baril;