Antena 3 CNN Actualitate Ce conține raportul MCV. Principalele idei

Ce conține raportul MCV. Principalele idei

Ce conține raportul MCV. Principalele idei
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de M.Z.    |    25 Ian 2017   •   13:38

Rapoartele MCV ale Comisiei pe anii 2014, 2015 și 2016 au putut evidenția o tendință și un bilanț pozitive care indică progrese importante și un caracter ireversibil tot mai pronunțat al reformelor puse în aplicare în cadrul MCV, potrivit Antena 3.

Această tendință pozitivă a fost confirmată în 2016 printr-un bilanț neîntrerupt al instituțiilor din sistemul judiciar într-o perioadă care a cunoscut schimbări la nivelul conducerii și un impuls puternic din partea Guvernului pentru a consolida acțiunile preventive în materie de corupție. 

Perspectiva a 10 ani de evoluții în cadrul MCV arată că, în pofida unor perioade în care reforma a pierdut din viteză și a fost pusă sub semnul întrebării, România a înregistrat progrese majore în direcția îndeplinirii obiectivelor de referință cuprinse în MCV. 

În același timp, un număr de aspecte-cheie identificate deja în rapoartele precedente au rămas nesoluționate și, prin urmare, raportul de față nu poate concluziona că obiectivele de referință sunt, în acest stadiu, îndeplinite într-un mod satisfăcător. 

Cu toate acestea, prezentul raport poate identifica un număr foarte restrâns de recomandări-cheie pentru a se ajunge la închiderea provizorie a obiectivelor de referință individuale și, ulterior, a procesului MCV. 

Multe dintre acestea se concentrează asupra responsabilității și a responsabilizării impuse de autoritățile române și a garanțiilor interne necesare pentru a asigura caracterul ireversibil al rezultatelor. Acest caracter va fi susținut, de asemenea, prin continuarea dezvoltării mecanismelor de raportare și a mecanismelor de asigurare a responsabilizării după încheierea MCV. 

Comisia consideră că obiectivele MCV pot fi îndeplinite prin monitorizarea recomandărilor formulate în prezentul raport. Viteza procesului va depinde de cât de repede va fi capabilă România să le îndeplinească în mod ireversibil și să evite evoluțiile negative care pun sub semnul întrebării progresele realizate.

Prin urmare, Comisia invită România să acționeze pentru a pune în aplicare recomandările cuprinse în prezentul raport. Către sfârșitul anului 2017, Comisia va evalua progresele realizate. 

 

Percepția corupției în România, comparativ cu UE

Locul 1 - Olanda 
Locul 2 - Germania 
Locul 3 - Luxemburg 
.....
Locul 25 - România 
Locul 26 - Bulgaria
Locul 27 - Grecia
Locul 28 - Italia

Sursa: raport Transparency Internaţional

 

Locul României la nivel mondial

Locul 1 - Danemarca şi Noua Zeelandă 
Locul 2 - Finlanda 
Locul 3 - Suedia 
......
Locul 57 - România

Sursa: raport Transparency Internaţional

România nu scapă de MCV. Ce spune Comisia Europeană în raport - DOCUMENT

Citiți și Klaus Iohannis: Raportul pozitiv MCV, meritul Guvernului Cioloș

×
Subiecte în articol: raport MCV MCV coruptie Klaus Iohannis
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close