Antena 3 CNN Actualitate ÎCCJ propune un „acord pentru Justiție și stabilitate”. Care sunt cererile anunțate înainte de întâlnirea de la Cotroceni

ÎCCJ propune un „acord pentru Justiție și stabilitate”. Care sunt cererile anunțate înainte de întâlnirea de la Cotroceni

G.M.
6 minute de citit Publicat la 12:34 12 Noi 2025 Modificat la 15:33 12 Noi 2025
judecator balanta justitie ciocanel judecator
Înalta Curte de Casație și Justiție cere înainte de întâlnirea de miercuri de la Cotroceni să înceteze atacul politic asupra Justiției și să existe „proporții rezonabile între salariu și pensia de serviciu”. Foto: Getty Images

Înalta Curte de Casație și Justiție cere înainte de întâlnirea de miercuri de la Cotroceni să înceteze atacul politic asupra Justiției și să existe „proporții rezonabile între salariu și pensia de serviciu”. În plus, Instanța supremă propune măsuri de fidelizare pentru magistrații activi, respectiv acordarea unei cote compensatorii din economiile salariale generate de posturile vacante.

Înaintea întâlnirii convocate de președintele României la Palatul Cotroceni pe tema pensiilor magistraților, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a transmis un document intitulat „Acordul pentru Justiție și Stabilitate Instituțională”, un set de propuneri și angajamente prin care instanța supremă cere protejarea independenței justiției, clarificarea jalonului 215 din PNRR și adoptarea unei soluții legislative unitare și echitabile privind pensiile de serviciu ale magistraților.

Acest acord include şase puncte, primul referindu-se la respectarea Justiţiei în statul de drept.

”Toate puterile statului se angajează să respecte independenţa şi rolul constituţional al Justiţiei, ca fundament al democraţiei şi garanţie a drepturilor cetăţenilor. Respectarea hotărârilor instanţelor judecătoreşti, a deciziilor Curţii Constituţionale şi a recomandărilor Comisiei Europene reprezintă expresia angajamentului României faţă de valorile statului de drept şi de apartenenţa sa la Uniunea Europeană. Nicio măsură administrativă, fiscală sau politică nu va putea fi adoptată în contradicţie cu principiile independenţei Justiţiei şi ale echilibrului constituţional al puterilor în stat”, se arată în document.

Cel de-al doilea punct vizează ”încetarea atacului politic asupra Justiţiei”.

Reprezentanţii ICCJ solicită astfel ca ”reprezentanţi ai autorităţilor publice să îşi asume angajamentul comun de a asigura un climat de respect, echilibru şi neutralitate politică în raport cu sistemul judiciar”.

”Justiţia nu poate fi subiect de campanie, ţintă de atac politic sau instrument de deturnare a responsabilităţilor altor puteri ale statului. Un exemplu relevant îl constituie situaţia prescripţiei răspunderii penale, generată de Deciziile Curţii Constituţionale prin care s-a declarat neconstituţională sintagma «oricărui act de procedură în cauză» din art. 155 alin. (1) Cod penal. După publicarea deciziei, articolul a devenit inaplicabil, iar instanţele nu mai puteau prelungi termenul de prescripţie în lipsa unei intervenţii legislative”, adaugă aceştia.

Ei explică faptul că, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul şi, în subsidiar, Guvernul aveau obligaţia de a pune Codul Penal în acord cu decizia CCR, dar această obligaţie nu a fost îndeplinită, ”ceea ce a generat un vid normativ şi efecte grave în cauzele penale”.

”În locul unei asumări responsabile, s-a manifestat o atitudine de delegare a responsabilităţii către sistemul judiciar, însoţită de atacuri publice la adresa magistraţilor. Judecătorii şi procurorii nu pot crea legea, ci doar o aplică. A cere Justiţiei să repare prin interpretare omisiunile altor puteri înseamnă a-i cere să încalce Constituţia. Orice formă de atac politic, discurs denigrator sau presiune publică la adresa instanţelor ori a magistraţilor este incompatibilă cu principiile statului de drept. Justiţia trebuie respectată, protejată şi sprijinită în exercitarea rolului său constituţional, nu transformată într-un instrument al confruntării politice”, susţin reprezentanţii ICCJ.

Ei solicită, la al treilea punct al acordului, o comunicare publică responsabilă.

”Toate autorităţile statului îşi asumă un cod de conduită publică privind comunicarea pe teme de justiţie, bazat pe adevăr, echilibru şi respect instituţional, pentru a preveni denaturarea informaţiilor, presiunile şi politizarea actului de justiţie. Acest cod va consacra principiile respectului reciproc, transparenţei, echilibrului şi protejării independenţei magistraţilor, asigurând un climat de încredere între instituţiile statului şi cetăţeni. Atacurile politice, denigrările sau distorsionarea faptelor juridice sunt incompatibile cu principiile statului de drept”, subliniază reprezentanţii ICCJ.

Punctul patru al acordului vizează protejarea sistemului judiciar ca fundament al statului de drept şi garantarea statutului magistraţilor.

”Justiţia trebuie recunoscută ca infrastructură de stabilitate instituţională, fără de care nu există economie funcţională, investiţii, nici credibilitate europeană. Se garantează un cadru legislativ stabil, previzibil şi echitabil pentru statutul magistraţilor, care să asigure independenţa judecătorilor şi protecţia acestora împotriva oricărei forme de presiune sau ingerinţă. Acordul pentru Justiţie este, în fapt, un pact pentru România - pentru echilibru, legalitate şi încredere”, scrie în document.

La punctul cinci se face referire la cooperare instituţională loială, mai exact la instituirea principiului consultării reale şi prealabile între Guvern, Parlament şi CSM pentru orice iniţiativă legislativă care afectează organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar.

”Reforma nu se face împotriva justiţiei, ci împreună cu justiţia”, adaugă sursa citată.

Punctul şase al acordului se referă la responsabilitate şi colaborare loială pentru îndeplinirea angajamentelor din PNR

”Semnalăm nevoia de deplină responsabilitate care să asigure cooperarea loială şi eficientă între toate instituţiile statului, în vederea finalizării cu succes a angajamentelor României din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), astfel încât fondurile europene să nu fie periclitate din cauza conflictelor politice sau a instabilităţii instituţionale. Sistemul judiciar reafirmă că responsabilitatea, echilibrul şi cooperarea loială între instituţiile statului sunt cheia depăşirii momentului de criză. Sistemul judiciar îşi asumă partea sa de reformă şi propune un parteneriat real cu Guvernul, Parlamentul şi Preşedinţia pentru consolidarea statului de drept şi menţinerea credibilităţii României în Uniunea Europeană”, scrie în acord.

În ceea ce priveşte depăşirea neîntârziată a situaţiei actuale de criză, Înalta Curte subliniază urgenţa restabilirii echilibrului instituţional şi bugetar până la 28 noiembrie, prin:

- clarificarea publică, printr-o poziţie comună, în sensul că jalonul 215 privind pensiile magistraţilor a fost îndeplinit şi nu afectează eligibilitatea fondurilor europene;

- adoptarea unei soluţii legislative unitare privind regimul de pensionare, în deplină conformitate cu deciziile Curţii Constituţionale şi standardele dreptului european;

- asigurarea stabilităţii instituţionale şi a predictibilităţii financiare pentru a evita pierderea fondurilor PNRR şi afectarea încrederii partenerilor europeni.

”Justiţia îşi face datoria; solicităm aceeaşi responsabilitate din partea celorlalte puteri ale statului”, susţin reprezentanţii instanţei supreme.

Ei solicită o ”proporţie rezonabilă între salariu şi pensia de serviciu” şi un plan de etapizare echitabil.

Conform documentului, Înalta Curte propune instituirea unui principiu de echitate între veniturile din activitate şi pensiile de serviciu, care să garanteze o proporţie rezonabilă şi predictibilă între salariul în plată şi cuantumul pensiei. Această măsură urmăreşte:

- menţinerea echilibrului financiar şi a coerenţei statutului profesional;

- eliminarea discrepanţelor între generaţiile de magistraţi;

- protejarea principiului stabilităţii drepturilor câştigate, în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi cu standardele europene.

”De asemenea, Înalta Curte solicită elaborarea unui plan realist de etapizare a aplicării oricăror modificări legislative privind pensiile şi veniturile magistraţilor, astfel încât tranziţia să se facă gradual, echitabil şi fără pierderi bruşte de venit, protejând toţi magistraţii aflaţi în funcţie - de la instanţele de prim grad până la Înalta Curte şi parchetele corespunzătoare. Se impune asigurarea protecţiei statutului profesional şi material pentru toţi colegii din sistemul judiciar, în mod egal şi corespunzător, indiferent de nivelul instanţei sau al parchetului. Unitatea statutului magistratului este condiţia fundamentală a independenţei sistemului de justiţie”, afirmă reprezentanţii ICCJ.

De asemenea, sunt cerute măsuri de fidelizare şi stabilitate pentru magistraţii aflaţi în activitate.

”Magistraţii care rămân în activitate susţin stabilitatea sistemului şi duc un volum disproporţionat de muncă. Recunoaşterea şi recompensarea echitabilă a efortului lor reprezintă o datorie instituţională, nu un privilegiu. Prin urmare, este necesar:

- recunoaşterea oficială şi publică a faptului că, în prezent, magistraţii aflaţi în activitate preiau un volum de muncă disproporţionat, determinat de numărul ridicat de posturi vacante şi neocupate la nivelul instanţelor şi parchetelor precum şi a faptului că această realitate afectează ritmul şi calitatea actului de justiţie şi conduce la o uzură profesională semnificativă.

- acordarea unei cote compensatorii din economiile salariale generate de neocuparea posturilor vacante, direcţionate transparent către magistraţii care asigură efectiv funcţionarea instanţelor şi parchetelor.

Implementarea reformelor din PNRR trebuie să se facă prin dialog, profesionalism şi respect reciproc între puterile statului, în spiritul interesului public şi al credibilităţii europene a României”, se arată în finalul documentului.

Miercuri, de la ora 16.00, şeful statului se va întâlni cu liderii coaliţiei, pentru a doua oară săptămâna aceasta, de data aceasta la discuţii urmând să participe şi reprezentanţi ai magistraţilor.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close