Antena 3 CNN Actualitate CFR dă o lovitură grea transportatorilor privaţi. Ce decizie a luat

CFR dă o lovitură grea transportatorilor privaţi. Ce decizie a luat

CFR dă o lovitură grea transportatorilor privaţi. Ce decizie a luat
29 Sep 2015   •   09:55

CFR Călători va reintroduce în circulație trenuri pe zeci de secții, după ce o serie de condiții, printre care și cele referitoare la rentabilitate, au obligat compania să renunțe la operarea acelor rute și să le închirieze unui operator privat de transport feroviar, potrivit Agerpres. 

Potrivit directorului general al CFR Călători, Iosif Szentes, compania va reintra, din data de 1 octombrie, pe secția Târgoviște — Pietroșița, iar din 5 octombrie pe linia Caracal — Corabia, în plan aflându-se și Roșiori — Alexandria — Zimnicea, dar și Câmpulung — Golești, pentru care se mai așteaptă o aprobare din partea Ministerului Transporturilor, sau Curtea de Argeș — Pitești.

De asemenea, CFR Călători ia în calcul organizarea circulației înspre Serbia, până la stația Kikinda (comuna Chichinda Mare), după ce a reintrat pe secția Timișoara — Jimbolia. Conducerea Căilor Ferate ale Serbiei a decis, în urmă cu un an, să suspende, de la 1 septembrie, circulația trenului internațional care făcea legătura cu România, pe ruta Kikinda — Jimbolia.

"Este o mândrie pentru CFR Călători că, după ce în ultimii 15 ani a ieșit de pe anumite secții, peste 50, în urma preluării de către CFR SA a unor secții cedate de un operator care gestiona infrastructura, compania a început să intre din nou pe acele secții. Mă refer la Timișoara — Jimbolia, de pe care am ieșit pentru foarte puțin timp. Din luna martie suntem din nou pe ruta respectivă și, în perspectivă, probabil că vom putea organiza circulația și înspre Serbia, până la stația Kikinda", a spus Iosif Szentes.

Șeful CFR Călători a precizat că, din 4 septembrie, compania a reintrodus trenuri pe linia Pașcani — Tg. Neamț, dar și pe Sighișoara — Odorhei, după o perioadă de nouă ani.

"Pe data de 1 octombrie, intrăm pe Târgoviște — Pietroșița — și probabil că anunțăm acest lucru în premieră — asigurând călătorilor de pe secția respectivă legături directe cu Bucureștiul. Am intrat pe secția Sighișoara — Odorhei — este vorba despre o secție care a fost cedată acum nouă ani. Urmează să intrăm, probabil din 5 octombrie, pe Caracal — Corabia, legând de fapt Caracalul și de Piatra Olt. Acolo trebuie să pregătim garnitura, pentru a deservi secția respectivă. Avem în plan continuarea traseului de la Alexandria la Zimnicea, deci Roșiori — Alexandria — Zimnicea. Încercăm să intrăm și pe Câmpulung — Golești — acolo am făcut deja niște studii de oportunitate și așteptăm doar o aprobare din partea Ministerului Transporturilor. Mai avem în plan Curtea de Argeș — Pitești", a detaliat Szentes.

În ceea ce privește linia Sighișoara — Odorhei, directorul general al CFR Călători a explicat că pe acea rută circulă șase trenuri dus-întors, în viitor oferta putând fi extinsă.

"Timp de 15 ani, au fost anumite condiții care au condus la ieșirea noastră de pe anumite secții — de rentabilitate în primul rând. În această perioadă, CFR Călători și-a adaptat parcul de locomotive, de vagoane, de automotoare, astfel încât să facă față acelui trafic, care s-a redus. Cu toate că avem încă locomotive și vagoane, ele nu sunt revizuite, nu sunt reparate și nu pot fi puse în circulație ori de câte ori dorim noi să modificăm o trasă sau să intrăm cu un tren. Nu e așa de simplu. Din această cauză, am făcut anumite eforturi extraordinare ca să putem asigura acele șase trenuri care, momentan, satisfac o parte din nevoile comunității. În viitor, după ce vom reuși să reparăm și alt material rulant, bineînțeles că dorim să extindem această ofertă, pentru că este și interesul nostru", a precizat șeful CFR Călători.

La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Maria Magdalena Grigore, a ținut să precizeze că dorește ca CFR Călători să opereze în condiții de rentabilitate și eficiență, similar operatorilor privați.

Din 14 septembrie, CFR Călători a reintrodus trenuri pe ruta Remetea Mică — Timișoara Nord, iar din 11 septembrie pe linia Sighișoara — Odorhei. De asemenea, începând din 4 septembrie, circulația feroviară pentru pasageri spre Târgu Neamț a fost redeschisă, iar 12 trenuri asigură, în regim Regio, legătura între Pașcani și Târgu Neamț.

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close