Antena 3 CNN Actualitate Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc Intrarea Maicii Domnului în Biserică

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc Intrarea Maicii Domnului în Biserică

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc Intrarea Maicii Domnului în Biserică
Sursa foto: Intrarea in biserica
21 Noi 2009   •   10:39

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc sâmbătă Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Este, de altfel, primul praznic din Postul Crăciunului şi unul dintre cele mai mari, închinate Fecioarei Maria. Sărbătoarea mai este cunoscută în popor si sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia. Creştinii care postesc au dezlegare la peşte şi preparate din peşte.

Sărbătoarea de sâmbătă aminteşte de ziua în care părinţii Mariei, Ioachim şi Ana, au dus-o pe aceasta la templul din Ierusalim, pentru a o încredinţa vieţii monahale. Sfinţii Părinţi şi-au chemat toate rudele din Nazaret, au îmbrăcat-o pe fetiţă cu cele mai bune haine şi au plecat spre templu. Acolo a fost întâmpinată de marele preot Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul.

După binecuvânare, Sfânta Maria, atunci în vârstă de doar trei ani, a fost dusă în cea mai sfântă încăpere a Templului. Legenda spune că a rămas acolo timp de 12 ani.

Tradiţia populară spune că în ziua de Ovedenie se deschid cerurile şi animalele încep să vorbească. Se consideră că dacă în noaptea de Vovidenie este cer senin atunci anul ce va urma va fi secetos, iar dacă va ninge atunci iarna va fi lungă şi zapadă din belşug.

Conform tradiţiei, copii rup crenguţe de măr şi le pun în apă ca să înflorească pentru a le folosi pentru sorcovit. Aceste crenguţe stau la baza versurilor din colinde de genul ?florile dalbe", ?măruţ mărgăritar". Tot sâmbătă, se dă de pomană pentru cei înecaţi şi pentru cei care au murit fără lumânare la căpătâi.

Antena 3

×
Parteneri
Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat
x close