Antena 3 CNN Actualitate Cristian Boureanu, DE URGENȚĂ la spital după scandalul din trafic! Ce a pățit fostul deputat în timpul audierilor

Cristian Boureanu, DE URGENȚĂ la spital după scandalul din trafic! Ce a pățit fostul deputat în timpul audierilor

Cristian Boureanu, DE URGENȚĂ la spital după scandalul din trafic! Ce a pățit fostul deputat în timpul audierilor
09 Iun 2017   •   09:56

După scandalul iscat în trafic, fostului deputat Cristian Boureanu i s-a făcut rău în timpul audierilor și a ajuns la spital. Acesta a fost transportat la spitalul Floreasca cu o ambulanţă.

Surse din Poliție au precizat pentru Agerpres că Boureanu se afla într-o stare avansată de ebrietate şi, ulterior, i s-a făcut rău. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, Bogdan Opriţa, a declarat  că fostul deputat Cristian Boureanu este în prezent investigat medical. "Se află la noi. Este conştient, în investigaţii", a spus medicul.

Fostul deputat Cristian Boureanu este acuzat de ultraj, după ce a insultat şi lovit poliţişti de la Poliţia Rutieră.

Maşina în care erau pasageri fostul parlamentar şi prietena lui a fost oprită în trafic vineri, în jurul orei 1, în zona Pieţei Charles de Gaulle, iar după ce şoferul a fost legitimat şi i s-au înapoiat actele, Boureanu a insultat poliţiştii, unuia dintre ei i-a prins degetele la portieră, lovindu-l apoi cu genunchiul.

Boureanu îi face proşti pe poliţiştii de la Poliţia Rutieră şi îi cere prietenei sale să îl filmeze în timp ce îi ameninţă pe aceştia cu formule precum: "Te las fără pensie" şi "Îţi sparg faţa"..

El a fost încătuşat şi dus la sediul Brigăzii de Poliţie Rutieră la audieri, fiindu-i deschis dosar penal.

×
Subiecte în articol: cristian boureanu
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close