Antena 3 CNN Actualitate Cristoiu: Scoaterea armatei pe stradă este o gravă compromitere

Cristoiu: Scoaterea armatei pe stradă este o gravă compromitere

Jurnalistul Ion Cristoiu spune că cel care a dat ordinul să iasă armata pe străzile din Bucureşti a făcut o mare greşeală şi ar trebui să fie anchetat.

Cristoiu: Scoaterea armatei pe stradă este o gravă compromitere
Sursa foto: Antena 3
25 Mar 2020   •   18:55

"Înţelegeam ajutorul Armatei în sensul că Armata coborâtă de pe tehnica de luptă poate, pe ici colo, să participe la patrule pentru a preîntâmpina posibila degradare a ordinii publice

Cine a dat acest ordin trebuie să treacă în rezervă, dacă nu să fie dus la Parchetul Militar. O asemenea compromitere a armatei a avut loc în 1989 când, în zilele de 15-16-17 decembrie, la Timişoara, a fost nebunie, violenţe, au incendiat sediul cominetului de partid. La 10 dimineaţa, duminica, oraşul arăta ca într-un război civil.

Pe acest fond, lui Vasile Milea, general şi ministru al Apărării, Ceauşescu i-a spus să facă demonstraţie de forţă ca să sperie. Vasile Milea a înţeles el să facă o paradă cu fanfară. Nu erau cântece de jale. Copiii se ţineau pe lângă fanfară, băteau pasul, lumea îşi făcea cruce. În acest moment armata s-a compromis, scoaterea armatei pe stradă a fost o gravă compromitere.

Suntem în acest moment asemenător de degradare a imaginii armatei. Armata nu are ce căuta în această formă pe stradă, decât dacă trebuie să tragă cu tunul în alte forţe de luptă.

Lumea se amuză, trag în virus şi e inutil. Prin ajutorul armatei am înţeles că trebuie să vină patrule militare, dar nu să fie scoasă cu taburi

Virusul e ca spionii, nu îl vezi, nu poţi să dai în el cu tabul sau cu tancul.

Înainte de coronavirus, exista un obicei civilizat: anumite categorii să nu fie discriminate chiar şi pozitiv. De asta, în locul pensionarilor şi folosea cuvântul “seniori”. A venit o măsură pentru care nu înţeleg raţiunea. S-a spus: se interzice orice circulaţie a oricărei persoane şi aceia care ies trebuie să arate o declaraţie pe propria răspundere. Peste această interdicţie s-a introdus şi cea pentru cei de peste 65 de ani ce au voie doar între 11 si 13.00.

Este inadmisibil. Klaus Iohannis a făcut o declaraţie riscantă în care a spus că aceste persoane sunt vulnerabile şi pentru a fi protejate de ele însele trebuie să se interzică.

Ştiu ca voi muri dacă ies, în consecinţă pentru că eu sunt atât de iresponsabil cu mine, ies în stradă să mor. Atentie! Argumentul nu e că îi infectăm pe alţii, ci ca să ne apere de propria imbecilitate, “că voi de la 65 de ani nu mai gândiţi, noi vă interzicem, vă protejăm”. E interzis oricunde aşa ceva!"

×
Subiecte în articol: Ion Cristoiu Klaus Iohannis
Parteneri
Klaus Iohannis se întâlnește cu Joe Biden la Casa Albă
x close