Antena 3 CNN Actualitate Cultură Interviu memorabil, acasă la Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț. La mulți ani, maestre!

Interviu memorabil, acasă la Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț. La mulți ani, maestre!

Interviu memorabil, acasă la Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț. La mulți ani, maestre!
Sursa foto: Foto: Agerpres
10 Feb 2016   •   14:01

Astăzi e ziua sa. Maestrul Victor Rebengiuc împlinește 83 de ani. În 2013 a oferit, în exclusivitate pentru Antena 3 acest interviu.

Mihai Gâdea a prezentat în cadrul emisiunii Sinteza Zilei un interviu în exclusivitate cu Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț. Cei doi au vorbit despre viața lor împreună și despre iubirea care îi leagă de zeci de ani.

Actorul a urcat pe scena profesioniştilor cu mai bine de 56 de ani în urmă, iar de atunci continuă să-i încânte pe românii prin filmele sau piesele de teatru în care a jucat.

Este cunoscut mai ales pentru rolurile din filmele Moromeţii, Pădurea Spânzuraţilor, Profetul Aurul şi Ardelenii sau O Scrisoare Pierdută. Artistul a primit anul trecut, cu ocazia zilei de naştere, o stea pe Walk of Fame-ul bucurestean. 

A absolvit UNATC "I. L. Caragiale" Bucureşti în 1956, clasa prof. Aura Buzescu şi Beate Fredanov. Este membru al trupei Teatrului Bulandra Bucureşti din 1957. Joacă însă şi în spectacolele altor teatre cum ar fi: Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul Mic, Teatrul Naţional din Cluj Napoca sau Teatrul Arca.

A fost rector al UNATC "I. L. Caragiale" Bucureşti în perioada 1990-1996. A fost director al Teatrului Bulandra între anii 1996-1998. Performanţele sale artistice sunt legate şi de importante roluri în teatrul de televiziune şi în Teatrul Radiofonic Naţional.

Imediat după evenimentele din decembrie 1989, apare în direct la Televiziunea Română cu un sul de hârtie igienică în mână. Îi invita, astfel, pe anumiţi politicieni - ce jucaseră un rol activ în regimul comunist - să se şteargă la gură înainte de a vorbi despre democrație.

În anul 2004, la cea de‑a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, a primit Premiul de Excelenţă pentru întreaga carieră. În acelaşi an a fost declarat de către criticii de film din România (Retrospectiva Filmelor Anului) cel mai bun actor din 2004 pentru rolul din filmul „Niki Ardelean, colonel în rezervă”, de Lucian Pintilie.

În 2008, când a împlinit 75 de ani, editura Humanitas a lansat cartea „Victor Rebengiuc – Omul şi actorul”, semnată de criticul Mihaela Michailov şi jurnalista Simona Chiţan. Cartea cuprinde interviuri cu actorul, cu soţia sa, Mariana Mihuţ, şi fiul, Tudor Rebengiuc.

×
Subiecte în articol: Victor Rebengiuc
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close