Antena 3 CNN Actualitate Cultură Cum este văzută România de musulmani. „În nicio ţară europeană n-am găsit atâta toleranţă“

Cum este văzută România de musulmani. „În nicio ţară europeană n-am găsit atâta toleranţă“

Cum este văzută România de musulmani. „În nicio ţară europeană n-am găsit atâta toleranţă“
Sursa foto: Foto: muslimvillage.com
24 Noi 2015   •   11:31
România e raiul musulmanilor veniţi din Siria, Irak, Yemen sau Palestina. Toţi au cuvinte de laudă pentru ţara noastră, un loc unde n-au fost discriminaţi, n-au fost dispreţuiţi şi n-au fost împiedicaţi să-şi urmeze religia. Va schimba curentul mondial de islamofobie această stare de fapt?

În România trăiesc peste 70.000 de musulmani şi numărul lor continuă să crească în fiecare an. Peste puţin timp ar trebui să ajungă la noi în ţară şi primii refugiaţi, iar cei mai mulţi dintre ei sunt adepţi ai religiei islamice. În faţa acestui aflux, tot mai mulţi români tind să îmbrăţişeze idei alarmiste care vorbesc despre islamizarea Europei şi despre pericolul musulman. În stradă s-au organizat proteste, iar pe reţelele de socializare s-au deschis pagini în care suntem îndemnaţi să spunem „Nu islamizării României!“. Cu toate astea, România pare, prin ochii musulmanilor, o ţară mai mult decât primitoare.

Citeste mai mult pe adevarul.ro. 

×
Subiecte în articol: musulmani România
Parteneri
Florin Piersic a fost transferat la Terapie Intensivă!
x close