Antena 3 CNN Actualitate Cultură Mirela Vaida prezintă evenimentul anului 2018

Mirela Vaida prezintă evenimentul anului 2018

1 minut de citit Publicat la 22:29 05 Apr 2018 Modificat la 22:29 05 Apr 2018
Mirela Vaida prezintă evenimentul anului 2018

Mirela Vaida i se alătură Loredanei în cea mai spectaculoasă producție din România, punerea în scenă a spectacolului ”Mamma Mia!”

Mirela a fost invitata lui Mihai Gâdea la ”Sinteza Zilei”, unde a vorbit despre acest proiect.

”Este un show amplu și complet, permanent se joacă în cele șapte colțuri ale lumii. Cei care vor, își pot cumpăra deja bilete. Iar cei care nu găsesc, să nu își facă probleme. Se va juca doi ani de zile, vor fi sute de reprezentații, în mai multe locuri din țară” a spus Mirela Vaida.

Spectacolul „Mamma Mia!“, care a fost pus în scenă până acum în peste 50 de ţări, pe 6 continente şi a fost tradus în 22 de limbi, va fi lansat şi în România pe 24 mai, la Sala Palatului din Bucureşti, marcând o premieră a genului în ţara noastră, fiind primul musical de Broadway produs în România, 100% independent. 

"Eu am învăţat să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate lucrurile pe care mi le-a dat. A fost chin în căminul din Bucureşti. E greu să stai cu şase fete în casă, să înveţi pentru licenţă. Niciodată nu m-am gândit că voi ajunge să am 10% din ce mi-a dat Dumnezeu. Credeam că voi face o facultate, să găsesc un loc de muncă, că mă voi întoarce înapoi la Iaşi să fac muncă de birou la un cabinet de avocatură. (...) Mi-a dat doi copii minunaţi la vârsta de 33 de ani. Nu credeam că o să am copii, au fost probleme înainte. Mi-a dat Dumnezeu o carieră pe care o fac cu plăcere. (...) Mama mea e învăţător şi tata e militar. Şi fratele meu e ofiţer. (...) Mă rog pentru copiii mei, mă rog să mă aducă acasă sănătoasă şi să mă apere de tot ce e rău şi urât. Nu e nevoie de o zi de Paşte să-i spui lui Dumnezeu că fără el nu se poate nimic. Doamne, dă-mi ce crezi că e tu pentru mine. Ai grijă de copiii mei, nu mă duce în ispite, nu mă face să fac alegeri greşite, apără-mă", a mai spus Mirela Vaida. 

 

×
Etichete: Mirela Vaida
x close