Producţiile Walt Disney pot fi văzute pe YouTube, după încheierea unui acord între cele două companii

31 Mar 2009   •   13:24
Producţiile Walt Disney pot fi văzute pe YouTube, după încheierea unui acord între cele două companii Disney
Producţiile Walt Disney vor fi accesibile pe YouTube, după încheierea unui acord între cele două companii. Începând din luna aprilie, YouTube va publica anumite videoclipuri de pe canalul sportiv ESPN, iar din mai, vor fi publicate conţinuturi din reţeaua Disney/ABC Television.

Potrivit Reuters, YouTube nu va publica programe integrale ale Walt Disney. Cu toate acestea, analiştii consideră că parteneriatul are o mare importanţă pentru YouTube, care doreşte să se poziţioneze ca un serviciu profesionist.

Jordan Hoffner, şeful departamentului de parteneriate al YouTube, a declarat: "Cel mai important este că avem conţinuturi ale ABC pe platformă. Rămâne de văzut cum se va extinde acest parteneriat".

Hoffner a adăugat că încheierea acestui acord s-a realizat după mai multe luni de discuţii între reprezentanţii celor două companii.

Până în prezent, Disney a refuzat să distribuie conţinuturile sale pe web. Totuşi, în ultima perioadă au circulat mai multe zvonuri potrivit cărora compania ar dori să încheie acorduri şi cu Hulu, platforma video deţinută de News Corp şi NBC Universal.

Anne Sweeney, reprezentant al Disney Media Networks, susţine că parteneriatul cu YouTube oferă companiei posibilitatea de a ajunge la diferite tipuri de public în mediul online. Aceasta a adăugat că noul parteneriat va constitui şi o metodă de mărire a profiturilor.

Antena3.ro

x close