Antena 3 CNN Actualitate Daniel Morar, Mona Pivniceru şi Valer Dorneanu îşi vor prelua mandatul la CC începând cu 10 iunie

Daniel Morar, Mona Pivniceru şi Valer Dorneanu îşi vor prelua mandatul la CC începând cu 10 iunie

Daniel Morar, Mona Pivniceru şi Valer Dorneanu îşi vor prelua mandatul la CC începând cu 10 iunie
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.T.    |    10 Iun 2013   •   08:28

Noii judecători ai Curţii Constituţionale a României, Daniel Morar, Mona Pivniceru şi Valer Dorneanu, îşi vor prelua mandatul, luni, după ce vor depune jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni, anunţă Mediafax.

Cei trei judecători au fost numiţi pentru un mandat de nouă ani şi îi vor înlocui pe Acsinte Gaspar, Ion Predescu şi Aspazia Cojocaru, al căror mandat s-a încheiat pe 8 iunie.

Daniel Morar a fost numit în funcţia de  judecător la Curtea Constituţională de preşedintele Traian Băsescu, în timp ce Mona Pivniceru şi Valer Dorneanu au fost aleşi de Senat, respectiv Camera Deputaţilor.

Tot în această lună va expira şi mandatul de preşedinte CC a lui Augustin Zegrean. Judecătorul a fost desemnat, pe 17 iunie 2010, în funcţia de conducere a instituţiei, funcţie pe care o poate ocupa vreme de trei ani.

Însă, potrivit Legii privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, mandatul preşedintelui poate fi reînnoit.

×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close