Antena 3 CNN Actualitate David Cameron, primit la Palatul Victoria de premierul Dacian Cioloș

David Cameron, primit la Palatul Victoria de premierul Dacian Cioloș

David Cameron, primit la Palatul Victoria de premierul Dacian Cioloș
Sursa foto: Foto: Agerpres/EPA
09 Dec 2015   •   15:07

Premierul Marii Britanii, David Cameron, se află, miercuri, în prima sa vizită oficială în România, la ora transmiterii acestei ştiri el ajungând la Palatul Victoria, unde a fost întâmpinat de către premierul Dacian Cioloş.

Premierul britanic a ajuns la Palatul Victoria în jurul orei 15.00 şi a fost întâmpinat de către premierul Dacian Cioloş. Cei doi oficiali s-au oprit apoi pe holul Palatului Victoria, unde au făcut fotografii, Dacian Cioloş invitându-l apoi pe premierul britanic să viziteze mai multe săli ale Guvernului.

Premierul Cioloş a declarat, marţi, că la întrevederea cu premierul David Cameron va fi abordat şi subiectul legat de referendumul pe care Marea Britanie îl pregăteşte cu privire la rămânerea sau părăsirea Uniunii Europene. De altfel, aceasta va fi şi una dintre temele care vor fi discutate la Consiliul European care va avea loc în 17-18 decembrie la Bruxelles şi la care România va fi reprezentată de premierul Dacian Cioloş.


×
Subiecte în articol: David Cameron Dacian Cioloş
Parteneri
Schema mafiei din România. Susţinere de la nivel înalt
x close