Antena 3 CNN Actualitate Debitul Dunării, în continuare mult sub media multianuală

Debitul Dunării, în continuare mult sub media multianuală

Debitul Dunării, în continuare mult sub media multianuală
16 Aug 2015   •   17:58

Debitul Dunării la intrarea în țară, pe secțiunea Baziaș, va fi în scădere până la valoarea de 2.300 metri cubi/secundă, în prima zi a intervalului, dar ulterior va fi în creștere până la valoarea de 2.600 metri cubi/secundă, situându-se în continuare sub media multianuală a lunii august, de 4.300 metri cubi/secundă, relevă prognoza hidrologică realizată de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor /INHGA/ pentru intervalul 16 - 23 august 2015, anunţă Agerpres.

În aval de Porțile de Fier, debitele vor fi în scădere în prima parte a intervalului, iar în a doua parte, în creștere pe sectorul Gruia-Vadu Oii și relativ staționare pe sectorul Brăila-Tulcea.

În ceea ce privește debitele râurilor din țară, acestea vor fi în creștere, în prima parte a intervalului de prognoză datorită precipitațiilor prognozate și propagării, iar în a cea de-a doua parte vor fi în general în scădere, exceptând cursurile inferioare ale râurilor mari, unde vor fi în creștere prin propagare.

Meteorologii au emis duminică o avertizare de vreme rea, valabilă în toată țara, în intervalul 16 august, ora 23,00 — 18 august, ora 23,00.

"Temperaturile scad semnificativ în zilele următoare. Mâine (luni, 17 august n.r.), maximele se vor încadra între 23 și 33 de grade la nivelul întregii țări, cu cele mai ridicate valori în sud-estul țării, iar marți maximele vor fi, în general, între 19 și 29 de grade Celsius. Scăderea temperaturii va continua până joi, în data de 20 august, când vom avea temperaturi maxime cuprinse între 19 și 26 de grade Celsius, ceea ce înseamnă valori cub cele normale pentru această perioadă. La noapte va ploua mai mult în partea de sud-vest a țării, iar luni și marți vor fi ploi efective în toată țara", a declarat duminică, pentru AGERPRES, meteorologul de serviciu al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Ploile vor avea și caracter torențial, iar în 24 de ore se vor cumula cantități de apă ce vor depăși local 20 de litri/mp și pe arii restrânse, îndeosebi în zonele de deal și de munte, 35 — 40 de litri /mp. De asemenea, vor fi și căderi de grindină.

×
Subiecte în articol: Dunare
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close